Record de infectări la Iaşi, după Hramul Sfintei Parascheva. Peste 1.100 de cazuri noi, iar trei pelerini au ajuns la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hramul Sfintei Parascheva / FOTO: Andrei Luca / Adevărul

1150 de cazuri noi de COVID-19 au fost înregistrate la Iaşi, imediat după finalizarea pelerinajului din cadrul Hramului Sfintei Parascheva.

Explozie de infectări la Iaşi şi un număr record de cazuri noi, trei dintre pacienţii care au ajuns vineri, 15 octombrie, la spital declarând că au participat la pelerinajul dedicat Hramului Sfintei Parascheva. Aceştia sunt veniţi din Hunedoara, Bucureşti şi Botoşani. 

Sistemul medical abia mai face faţă, singura scăpare fiind Spitalul de la Leţcani, care are pacienţi, dar nu are medici suficienţi. 

„Au ajuns la spital cu simptome, deci infecţia a avut loc la domiciliu cu câteva zile înainte de a pleca în pelerinaj din localităţile lor. Au ajuns aici fără să participe la pelerinaj, în primele minute în care au ajuns în centrul Iaşiului au chemat ambulanţa prin serviciul 112 şi au ajuns la spital. Au fost diagnosticaţi cu forme uşoare sau medii de infecţie COVID-19 şi internaţi în spitalele ieşene cu tratament de specialitate. 

Am recomandat de la început, dar acest lucru a fost ignorat, că oricine are simptomele unei răceli să rămână acasă în localitatea de domiciliu, să apeleze medicul de familie şi DSP.

Acum avem 9 pacienţi şi, din păcate, în ultima oră, unul dintre ei a făcut stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. Acest pacient era la Terapie Intensivă, pe ventilaţie mecanică. În afară de aceştia, mai avem 12 în evaluare, fără necesar de terapie intensivă, dar cu suspiciune de COVID-19. Depăşim capacitatea spitalelor ieşene de a primi pacienţi spre internare“, a declarat Diana Cimpoeşu, şef UPU-SMURD Iaşi. 

În judeţul Iaşi nu mai este niciun loc liber la ATI, iar autorităţile aşteaptă ca CNCSI să aducă personal medical din alte zone ale ţării, pentru ca Spitalul de la Leţcani să poată primi mai mulţi pacienţi. La ultima raportare, la Iaşi au fost anunţate 19 decese, dintre care 13 erau chiar în municipiu. 

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Dilema „Marelui Alb”. Un profesor analizează originea poreclei Patriarhului Daniel: „E tragic şi degradant”

Din ce cauză a murit Avram Iancu. Destinul tragic, de rătăcitor, al „crăişorului munţilor”

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor