Reacția primarului Mihai Chirica, după rămânerea definitivă a amenzii aplicate de CNCD: Nu sunt rasist

0
Publicat:
Ultima actualizare:

 Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, afirmă că nu este rasist şi nu face discriminări, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) i-a respins definitiv contestaţia împotriva unei amenzi aplicate de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD). 

Mihai Chirica susține că nu este rasist și nu face discriminări. Foto: Arhivă

  „Cred că această decizie, pe care nu doresc să o comentez, a fost luată fără a se analiza în profunzime întregul raţionament pe care l-am expus într-un interviu. Au fost scoase din context anumite afirmaţii care au fost analizate de către instanţă şi care nu erau relevante în răspunsul amplu oferit în interviul respectiv. Ca să fie clar pentru toată lumea: nu sunt rasist şi nu discriminez pe nimeni, promovez egalitatea dintre oameni, sunt o persoană tolerantă, iar aceste lucruri le-am demonstrat public de fiecare dată", a transmis Chirica joi, pe contul său de Facebook.

 Edilul afirmă că argumentele sale au fost acceptate de către instanţa din Iaşi, care i-a dat iniţial câştig de cauză, însă nu vrea să comenteze modul în care ÎCCJ a judecat speţa, scrie Agerpres.

Cred în profesionalismul şi independenţa judecătorilor, dar e obligaţia mea, ca cetăţean român responsabil să arăt că situaţia învăţământului şi a educaţiei, în general, este, acum, foarte proastă! (...) Educaţia trebuie să devină prioritatea zero pentru întreaga ţară! Pentru Guvern, Parlament şi toate autorităţile administrative responsabile din această ţară! Fără educaţie vom dispare ca naţiune! Fără educaţie nu vom fi cu adevărat europeni! Fără educaţie vom ajunge sclavi în propria ţară! Aşa ceva nu este de acceptat! Eu, ca român care îmi iubesc patria, nu accept aşa ceva! Acesta a fost mesajul meu atunci când am făcut acele afirmaţii şi nu ceea ce au judecat judecătorii", susţine Chirica.  

  El mai transmite că prin afirmaţiile pe care le-a făcut a dorit doar „să tragă un semnal de alarmă", nu să jignească pe cineva. 

Îmi cer scuze dacă am ofensat sau jignit pe cineva, nu asta a fost intenţia mea. Ci doar am tras un serios semnal de alarmă, chiar dacă nu am folosit cuvintele potrivite! Arătam situaţia inacceptabilă a educaţiei din România şi ce vom păţi dacă nu vom reuşi să înţelegem acest lucru", se mai menţionează în mesaj.

 ÎCCJ a respins, în urmă cu o zi, contestaţia depusă de Mihai Chirica împotriva sancţiunii aplicate de CNCD, decizia fiind definitivă. 

Admite recursul declarat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei nr. 74/2020 din 3 august 2020 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal. Casează sentinţa şi, rejudecând: Respinge acţiunea formulată de reclamantul Chirica Mihai, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată", se arată în decizia instanţei. 

  Colegiul director al CNDC a decis, în ianuarie 2020, amendarea primarului Mihai Chirica cu 10.000 de lei pentru afirmaţii discriminatorii la adresa altor naţiuni. 

Potrivit unui comunicat al CNCD, afirmaţiile făcute de Mihai Chirica reprezintă discriminare şi încalcă dreptul la demnitate.

 „O să vină peste noi congolezii, somalezii, sirienii şi alte naţiuni care sunt coborâte din copac mai deunăzi şi o să ne cucerească şi o să ne devină şefi", a declarat primarul municipiului Iaşi, în septembrie 2019, într-un interviu acordat unui ziar local.   

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima