Racla cu moaștele Sfintei Parascheva, scoasă în curtea Catedralei din Iași. Mesajul ÎPS Teofan pentru pelerini

0
Publicat:

Înalt Preasfințitul Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei, le-a transmis un mesaj credincioşilor, imediat după procesiunea scoaterii sfintelor moaşte din Catedrala Mitropolitană. Cel mai mare pelerinaj din România are loc în perioada 8 - 15 octombrie.

Peste 300.000 de pelerini sunt așteptați la Iași în aceste zile Sursa foto: Lucian Apopei

Cel mai mare pelerinaj din România a început sâmbătă, 8 octombrie, la Iaşi. Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scoasă în curtea Catedralei Mitropolitane, acolo unde va putea fi sărutată şi atinsă de toţi pelerinii.

În context, Înalt Prea Sfințitul Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a declarat sâmbătă că prin rugăciunile sfinţilor, dar şi ale pelerinilor, nădăjduim că Dumnezeu îşi va întoarce faţa către Ucraina, astfel ca pacea să se răspândească peste tot în lume.

Aducem mulțumiri alese lui Dumnezeu că ne-a învrednicit pe noi și cei asemenea nouă să ajungem în această zi mult așteptată de mulți creștini din Iași, din Moldova, din țară și din afara ei. Cinstire se cuvine să aducem Sfintei Parascheva și Sfântului Paisie de la Neamț, pentru că rugăciunile lor, viața lor binecuvântată, au făcut ca iată, după multe veacuri, în numele lor, noi să fim aici, pelerinii să fie aici, gândul și inima multor creștini care dintr-o pricină sau alta nu pot să fie împreună cu noi în aceste zile, mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru tot și pentru toate. Nădăjduim în mila lui că Sfânta Mitropolie, orașul Iași și Moldova vom fi gazde binecuvântate, gazde primitoare, gazde cu brațele deschise pentru pelerinii care ne vor călca pragul, așa cum am încercat să fim deja, pentru pelerinii care de la începutul lunii octombrie au fost împreună cu noi aici în duh și în rugăciune”, a spus Înalt Prea Sfințitul Teofan, la Iași. 

Perioada de afluență maximă a pelerinilor

Vineri seară, au fost aduse la catedrala ieşeană de la Mănăstirea Neamţ moaştele Sfântului Paisie. Jandarmeria a precizat că perioada de afluenţă maximă a pelerinilor va fi pe 13 şi 14 octombrie, când se estimează că vor fi permanent în culoarul de acces către raclă 50.000 - 60.000 de persoane, ceea ce va însemna un şir de oameni de peste trei kilometri lungime şi un timp de aşteptare cuprins între 16 şi 20 de ore.

Racla cu sfintele moaşte va rămâne în curtea catedralei din Iaşi timp de o săptămână, până sâmbătă, 15 octombrie.

Pelerinii nu mai sunt legitimați

Aproximativ 300.000 de credincioşi din ţară şi străinătate sunt aşteptaţi să ajungă în aceste zile în Capitala Moldovei, în pelerinaj la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. 

Câteva mii de persoane au trecut deja pe la racla cu sfintele moaşte, iar alte câteva mii de oameni aşteaptă la rând.

În această perioadă, forţele Ministerului Afacerilor Interne, coordonate de Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, asigură condiţiile de siguranţă pentru ca pelerinii să se bucure de slujbele religioase şi alte activităţi desfăşurate în spaţiul public prilejuite de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva.

Pelerinii nu mai sunt legitimaţi, aşa cum s-a întâmpla în perioada pandemică. În acelaşi timp, nici nu li se cere vreun certificat verde, test negativ sau orice altă dovadă în acest sens. Amintim faptul că în 2020 doar ieşenii au fost lăsaţi să participe la pelerinaj.

Mai multe pentru tine:
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile