Primarul Iaşului, Mihai Chirica, săgeată indirectă către Ciprian Paraschiv: ”Meciul cu Astra e decisiv”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Chirica / FOTO: Andrei Luca

Politehnica Iaşi a pierdut aseară, scor 0-3, partida din optimile Cupei României, disputată la Ploieşti, iar în clasamentul Ligii 1 ocupă ultima poziţie.

Primarul Iaşului, Mihai Chirica, a reacţionat după umilinţa suferită aseară de Politehnica Iaşi, în optimile de finală ale Cupei României. Ieşenii au pierdut cu scorul de 0-3 şi au fost eliminaţi din a doua competiţie a ţării. 

„Sunt alături de toţi iubitorii echipei de fotbal a Iaşului şi cred că este momentul ca toţi cei care gestionează destinele clubului, atât din punct de vedere tehnic, cât şi managerial, să găsească urgent soluţii! Am fost alături de echipă şi am încercat întotdeauna să o încurajez chiar şi în situaţiile cele mai dificile, dar cred că a venit momentul unor decizii ferme! Cred că toţi suporterii acestei echipe, printre care mă număr şi eu, doresc răspunsuri clare din partea actualei conduceri: se mai doreşte fotbal de primă ligă în Iaşi sau nu? În opinia mea, cred că meciul de duminică, cu Astra Giurgiu, este decisiv şi rezultatul pe care îl va înregistra echipa ieşeană va oferi un răspuns. Rezultatul meciului de duminică va fi concludent şi mă va obliga, într-un fel sau altul, să iau şi eu, în calitate de reprezentant al comunităţii ieşene, o decizie în privinţa clubului”, a declarat primarul Mihai Chirica.

În opinia edilului–şef, atât staff-ul tehnic, cât şi echipa managerială au la dispoziţie toate condiţiile pentru a menţine Politehnica Iaşi în prima ligă de fotbal.

„Am oferit, atât cât s-a putut din punct de vedere legal, tot sprijinul municipalităţii pentru ca această echipă să rămână pe prima scenă fotbalistică a ţării. Cei de la club au avut libertatea de decizie atât la nivel managerial, cât şi în vestiar. Chiar şi în momentele mai puţin plăcute am rămas alături de echipă. Dar cred că e momentul ca responsabilii clubului să dovedească acestui oraş că sunt în stare să facă ceva astfel încât echipa să performeze. Eu nu sunt nici manager de club şi nici antrenor, dar sunt responsabil de deciziile pe care le iau în calitate de primar. Aştept şi eu, alături de toţi ieşenii care iubesc fotbalul, ca responsabilii să îşi asume situaţia de la club şi să decidă în consecinţă. Nu vreau să sune ca un ultimatum, dar nici nu pot sta impasabil să observ cum Poli Iaşi devine cea mai slabă echipă din campionat", a mai declarat primarul Mihai Chirica.

Chiar dacă edilul-şef a spus că nu doreşte ca această declaraţie să fie luată ca un ultimatum, zvonurile din ultima vreme din jurul echipei ieşene, îl dădeau pe fostul preşedinte Adrian Ambrosie, din nou în fruntea clubului. Astfel, declaraţia primarului Iaşului este considerată o săgeată indirectă către actualul preşedinte, Ciprian Paraschiv. 

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Când frumuseţea devine o povară. O fostă Miss, pusă să demisioneze dintr-un post public. „E bine pregătită, dar să nu fie suspiciuni”

Halep, irezistibilă: Simona e în turul III de la Australian Open, după un meci pe viaţă şi pe moarte

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată