Mihai Chirica, despre acuzaţiile DNA: „În fiecare zi din cei 7 ani de mandat, am semnat peste 200 de documente“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Chirica  FOTO Arhiva Adevărul

Mihai Chirica, primarul suspendat al Iaşului, susţine că ultimele zile nu au fost uşoare şi că s-a trezit pus într-o situaţie dificilă. Nu neagă însă acuzaţiile.

Mihai Chirica a făcut marţi, 8 februarie, prima declaraţie pe pagina sa de Facebook după ce a fost pus sub control judiciar. Edilul-şef suspendat din funcţia de primar susţine că are încredere în actul de justiţie, efectuat cu celeritate şi fără patimă politică, dar care respectă prezumţia de nevinovăţie.

În context, Mihai Chirica afirmă că cei în şapte ani de mandat a semnat zeci de mii de documente şi că de fiecare dată se bazează pe expertiza şi legalitatea opiniilor subordonaţilor săi din primărie.

„Ca primar, eşti pus în situaţia de a semna zeci de mii de documente, pe parcursul anilor. Calitatea de demnitar public îţi cere să emiţi în termene legale miile de documente emise de autoritatea publică pe care o reprezinţi, bazându-te pe expertiza, veridicitatea şi legalitatea opiniilor şi formulărilor angajaţilor din instituţia publică pe care o conduci, aşa cum le impune fiecăruia fişa postului, pentru fiecare din cei peste 750 de angajaţi din Primăria Municipiului Iaşi”,  a scris Mihai Chirica pe Facebook. 

A continuat ideea subliniind faptul că expresia „semnezi ca primarul” a căpătat notorietate în spaţiul public tocmai din cauza volumului mare de documente. 

„(...) documente care trebuie semnate, ca autoritate publică, în baza semnăturilor prealabile de legalitate şi corectitudine din partea reprezentaţilor departamentelor de resort pe fiecare speţă. În fiecare zi din cei 7 ani de mandat, am semnat peste 200 de documente zilnic", a mai explicat Mihai Chirica 

Amintim că procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Iaşi au anunţat vineri, 4 februarie, că au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 4 februarie 2022, faţă de Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi. Acesta este cercetat pentru infracţiunile de fals intelectual în formă continuată şi instigare la uzurparea funcţiei. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

Mai mulţi lideri politici îi cer primarului Mihai Chirica să se retragă din funcţie, după decizia DNA

Primul oraş din România care va avea zbor direct spre New York. Când va fi inaugurat

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil