Marea schismă din Moldova. Prelaţii Mitropoliei Moldovei acuză de anarhism o structură religioasă paralelă din Neamţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O structură religioasă paralelă, autointitulată Mitropolia Moldovlahiei, este catalogată de reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei ca fiind “o grupare schismatică” ale cărei slujbe nu ar fi “valide”.

Apariţia aşa-zisei mitropolii paralele din localitatea Secuieni, judeţul Neamţ, a fost unul dintre subiectele de discuţie ale Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, reunit ieri, 20 martie.

Prelaţii au discutat despre autointitulata Mitropoliei a Moldovlahiei urmare a apariţiei în presă a mai multor articole referitoare la activitatea acesteia. Structura religioasă paralelă este formată din mai mulţi preoţi caterisiţi.

Într-un comunicat de presă al Arhiepiscopiei Iaşilor, Mitropolia Moldovlahiei este catalogată ca fiind o “grupare schismatică”.

“Aşa-zişii clerici, autointitulatul ierarh şi preoţi, care alcătuiesc această grupare aflată în afara Bisericii Ortodoxe, au fost sancţionaţi de către organismele abilitate ale eparhiilor de care au aparţinut din cauza încălcării sfintelor canoane: practici neortodoxe oculte, imoralitate, recăsătorire (unii dintre aceştia aflându-se, în prezent, la cea de-a treia căsătorie). Chiar dacă li s-a retras dreptul de slujire a celor sfinte în urma depunerii din treaptă sau a caterisirii, aceşti foşti preoţi puteau rămâne, ca laici, în Biserică, unde, prin pocăinţă şi îndreptare, ar fi lucrat la mântuirea proprie. Au ales însă, ca formă de protest şi nesupunere faţă de rânduielile bisericeşti”, se arată în comunicatul citat.

Prelaţii Mitropoliei mai arată că toate cazurile răspopiţilor de la Mitropolia Moldovlahiei au fost tratate “cu atenţie, cu răbdare, cu îngăduinţă” apelându-se, de multe ori, la pogorământul bisericesc, aşteptându-se îndreptarea lor, lucru ce nu s-a întâmplat. În cele din urmă, constatând neîndreptarea şi lipsa de pocăinţă a acestor foşti preoţi, s-a aplicat sancţionarea lor, conform sfintelor canoane, mai spun prelaţii.

Aceştia îndeamnă credincioşii ortodocşi să nu participe la slujbele răspopiţilor. “Aducem la cunoştinţă preoţilor şi credincioşilor că această grupare anarhică nu este recunoscută şi nu se află în comuniune cu nicio Biserică Ortodoxă canonică. Îndemnăm creştinii ortodocşi să fie vigilenţi şi să nu se lase înşelaţi de către aceşti foşti preoţi, să nu-i urmeze şi să nu frecventeze aşa-zisele slujbe ale acestora. Toate actele liturgice, slujbele religioase săvârşite de către aceşti foşti preoţi, care au fost caterisiţi sau depuşi din treaptă, nu sunt valide.”

Autointitulata Mitropolie a Moldovlahiei este subordonată, spun reprezentanţii ei, unei autorităţi bisericeşti din Ucraina. Preoţii care slujesc acolo sunt caterisiţi de Mitropolia “oficială” din diverse motive, unul dintre aceştia fiind cântăreţ de muzică de petrecere. Gruparea schismatică are şi un mitropolit, Mihail, proaspăt uns în această funcţie. (foto jos, sursă: Ziarul de Iaşi)
 

CITEŞTE ŞI:

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei cere ca predarea religiei în şcoli să fie garantată în viitoarea Constituţie a României, iar numele Dumnezeu să apară în paragrafe

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare