Incredibila campanie pentru cumpărarea unui aparat performant de depistare a COVID-19. Dispozitivul ajuns la Iaşi poate prelucra un număr uriaş de teste zilnic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un aparat performant pentru prelucrarea automată a testelor pentru confirmarea virusului COVID-19 a ajuns la Spitalul de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva din Iaşi” în cursul zilei de luni, 23 martie. Aparatul reprezintă o donaţie din partea Casa Share, una dintre cele mai cunoscute asociaţii umanitare din Iaşi, care a ridicat zeci de case pentru nevoiaşi.

Aparatul de prelucrare automată a testelor pentru confirmarea noului coronavirus, donat de Casa Share, a ajuns luni, 23 martie, la Spitalul de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” din Iaşi. 

Cu ajutorul acestui aparat cadrele medicale vor putea face 450 de teste pe zi, în contextul în care în momentul de faţă se pot face doar 50 de teste pe toată zona Moldovei. 

Pe pagina de facebook a asociaţiei Casa Share a fost anunţat faptul că aparatul a ajuns la Iaşi. „Aparatul de testare, care o să facă 450 teste pe zi, momentan se fac DOAR 50 de teste pe toată zona Moldovei, a ajuns la Spitalul de Boli Infecţioase. ACUM şi nu mâine trebuie să-i suţinem pe Doctori, Asistente, Ambulanţieri şi toţi cei din linia întâi!”, se arată în postare. 

Carmen Dorobăţ, managerul spitalului din Iaşi, a spus că, în prezent, sute de probe din regiunea Moldovei sunt analizate manual.

„Acest aparat ne va da posibilitatea să lucrăm mult mai repede aceste teste. În laborator se lucrează de la 5 dimineaţă, până la ora 24 seara. Doctoriţa Bădescu sta acolo permanent şi dă răspunsuri cât mai repede de peste tot, dacă e pozitiv sau negativ", a spus Dorobăţ.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”