Gheorghe Nichita, primarul Iaşiului, a ajuns la vila sa din Copou, unde a fost plasat în arest la domiciliu. Avocat: „Important e că rămâne lângă familie”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gheorghe Nichita, primarul Iaşiului, a ajuns, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la vila sa din cartierul rezidenţial Copou, unde a fost plasat în arest la domiciliu de către judecătorii Curţii de Apel Bucureşti. Autosuspendat din funcţia de şef al PSD Iaşi, nu însă şi din cea de primar, Nichita este cercetat de DNA într-un dosar în care edilul şi-ar fi spionat fosta iubită, folosindu-se de Poliţia Locală, instituţie care îi este subordonată.

Primarul Iaşiului, social-democratul Gheorghe Nichita (59 de ani), a ajuns în noaptea de vineri, 8 mai, la vila sa luxoasă din cartierul Copou din Iaşi, fiind plasat în arest la domiciliu de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti. Nichita este acuzat de procurorii DNA Bucureşti de abuz în serviciu, în dosarul în care primarul Iaşiului şi-ar fi spionat fosta iubită, pe Adina Samson, folosindu-se de Poliţia Locală. Nichita a declarat presei care îl aştepta în faţa vilei că nu va mai face nicio declaraţie pe viitor. 

Decizia judecătorilor este definitivă, fiind pronunţată după recursul procurorilor anticorupţie, făcut imediat ce, pe 1 mai, magistraţii Tribunalului Bucureşti au dispus ca Nichita să fie cercetat în stare de libertate, sub control judiciar. De altfel, instanţa a respins, pentru a doua oară, propunerea procurorilor anticorupţie, care au cerut ca primarul Iaşiului să fie arestat preventiv pentru 30 de zile.”Aşa cum arată soluţia, instanţa a avut în vedere calitatea sa de primar. Important e că s-a respins arestarea preventivă şi rămâne lângă familia sa”, a declarat, pentru ”Adevărul”, Sandra Grădinaru, avocata lui Nichita, care îl apără pe primar, în acest dosar, alături de avocatul Marius Striblea, şeful Baroului Iaşi. 

Primarul Gheorghe Nichita îşi va petrece arestul la domiciliu alături de soţia sa, Florentina, de care a divorţat în urmă cu mai bine de un an, după 33 de ani de căsnicie. 

"N-am ştiut că în România a te îndrăgosti de o femeie înseamnă deja un delict. Nu ştiam că dacă i se aprind călcâiele unui bărbat care este despărţit este deja un delict", a spus Nichita, vineri, la ieşirea din sala de şedinţă a instanţei.


Şefii Poliţiei Locale, cercetaţi în libertate, sub control judiciar

Adina Samson, femeia pe care primarul Gheorghe Nichita susţine că a iubit-o, dar pe care a abuzat-o fizic, a spionat-o şi a ameninţat-o cu moartea, nefiind de acord ca aceasta să se despartă de el

Femeia la care face referire baronul, autosuspendat, joi, din funcţia de şef al PSD Iaşi şi de vicepreşedinte la nivel naţional al partidului, este Adina Samson (33 de ani), tot angajată a Primăriei Iaşi, cu care edilul-şef a avut o relaţie intimă timp de mai mulţi ani. Această relaţie i-a adus, de altfel, lui Nichita şi dosarul la DNA Bucureşti, după ce procurorii au explicat cum primarul s-a folosit de Poliţia Locală Iaşi, instituţie care i se subordonează, pentru a-şi spiona, bate şi ameninţa cu moartea fosta iubită, dar şi pe persoane apropiate acesteia. Teroarea Adinei Samson a început în urmă cu câteva luni, când i-a spus lui Gheorghe Nichita că nu mai vrea să continuie relaţia cu el, fiind speriată de comportamentul violent al acestuia, femeia susţinând că a fost inclusiv bătută, dar şi ameninţată verbal de primar. 

Tot în faţa judecătorilor din Capitală au ajuns vineri, 8 mai, şi Liviu Hliboceanu, şeful Poliţiei Locale Iaşi, precum şi Ştefan Avîrvarei, şeful Serviciului Urbanism din cadrul aceleiaşi instituţii, ambii fiind acuzaţi că l-ar fi sprijinit pe Nichita în spionarea şi ameninţarea Adinei Samson. Şi în cazul celor doi, procurorii DNA au cerut arestarea preventivă pentru 30 de zile, însă judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au menţinut decizia magistraţilor Tribunalului Bucureşti, din 1 mai, de cercetare în libertate, sub control judiciar. 

Vă mai recomandăm:

Armata de slugi a baronului Nichita. Cazuri ratate de politiştii-spioni ai primarului: copilă ucisă în Copou, statui furate din parc

STENOGRAME Primarul Nichita a apelat la un interlop din clanul Corduneanu pentru a-şi identifica amanta

Traseul primarului Gheorghe Nichita: din elev mediocru în mahalaua Dorohoiului, colaborator al Securităţii direct în fruntea PSD şi a Primăriei Iaşi

Cine este blonda lui Gheorghe Nichita. Ascensiunea frumoasei Adina Samson, slăbiciunea baronului de la cârma Primăriei Iaşi

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €