Fata-miracol care s-a trezit din comă după 23 de zile. Andreea a revenit pe băncile facultății de Medicină | VIDEO

0
Publicat:

O tânără în vârstă de 19 de ani, victimă a unui accident grav cu ATV-ul, a ieşit dintr-o comă profundă în care a stat 23 de zile la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, iar acum a revenit pe băncile facultății.

La începutul lunii februarie 2021, Andreea se afla la Gura Humorului, împreună cu o altă prietenă şi au plecat la plimbare cu un ATV. Fetele s-au răsturnat într-o râpă, iar vehiculul a căzut peste tânăra de 19 ani, aceasta suferind leziuni grave. Şansele de supravieţuire erau destul de reduse, dar eforturile medicilor, împreună cu rugăciunile părinţilor au salvat-o pe Andreea, chiar și după 23 de zile de comă profundă. 

 După o lungă suferință, Andreea a reușit să își revină miraculos, iar astăzi să ajungă în secția de ATI a spitalului pe propriile picioare și să fie ea cea care îi încurajează pe cei în stare gravă, să lupte.

“Am 21 de ani și sunt studentă la Medicină și am venit să mulțumesc echipei medicale, personalului medical pentru că sunt în viață. Au luptat pentru mine. În 2020, pe 4 februarie am avut un accident grav, 22 de zile de comă de gradul patru. Nu am avut șansă de viață. Eu am vrut să lupt să trăiesc, mi-am dorit să fiu în viață și după a 23-a zi m-am trezit și am început să plâng. Dumnezeu mi-a dat zile și atunci după ce m-am trezit întregul personal, întreaga echipă medicală s-a mobilizat și datorită lor acum studiez în anul III la Medicină, îmi fac stagii, iar totul e foarte bine”, a declarat Andreea Iordăchescu. 

Andreea. FOTO Facebook

Lucian-Eva, managerul spitalului de Neurochirurgie din Iași a făcut parte din echipa care a supravegheat-o pe Andreea, pe durata spitalizării. 

“Andreea este propria ei minune. A venit în spital cu un traumatism cranio-cerebral grav, a stat în comă o lungă perioadă de timp, iar datorită dorinței ei de a trăi, dorința ei de a face facultate și de a-și vedea părinții a rămas în viață. A fost într-un moment critic. Efortul a fost mare, în primul rând din partea ei, a fost mare și din punct de vedere al echipei medicale pentru că au fost implicate toate resursele pentru a-i da cele mai mari șanse de supraviețuire. Iar faptul că astăzi este studentă în anul trei și și-a reulat cursurile este cea mai mare mulțumire pe care o poți avea ca medic atunci când pacientul care vine să-ți mulțumească”, a declarat Lucian Eva. 

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026