Ediție aniversară 2024 a festivalului Serile Filmului Românesc. Cinematografia autohtonă, sărbătorită la Iași

0
Publicat:

Organizatorii unicului festival dedicat exclusiv cinematografiei românești, Serile Filmului Românesc (SFR), anunță o ediție aniversară, programată între 31 iulie și 4 august 2024, la Iași.

Piața Unirii din Iași, în plină desfășurare a festivalului SFR Sursa foto: Arhiva SFR

Trei seri, trei filme, trei invitați și un vis de film. Așa arătau începuturile festivalului Serile Filmului Românesc (SFR), pornit de trei studenți din Iași în 2010. 15 ani mai târziu, proiectul este un festival de tradiție pentru Iași și o scenă aniversară pentru filmul autohton. În prezent, festivalul este organizat de Asociația Artis din Iași.

Prima ediție a fost un semnal că e loc de film românesc la Iaşi. De-a lungul celor 14 ediții desfășurate din 2010 până în 2023 inclusiv, proiectul cultural a crescut generaţii de cinefili şi cineaşti. Zeci de actori şi regizori, mii de spectatori şi voluntari îşi dau întâlnire, an de an, în faţa marelui ecran de la SFR.

Pentru ediția din 2024, una aniversară, organizatorii anunță evenimente ce vor aduce în prim-plan filme în avanpremieră și premieră, invitați și momente speciale dedicate celor care au adus o contribuție în teatrul și cinematografia românească.

Programată să aibă loc în perioada 31 iulie - 4 august 2024, ediția a 15-a a festivalului Serile Filmului Românesc se va desfășura în mai multe spații din Iași, printre care: Piața Unirii - Open Air, Ateneul Național din Iași, Amfiteatrul Palas, Casa de Cultură „Mihai Ursachi” Iași, alături de alte locații care urmează să fie anunțate în următoarele luni.

Festivalul Serile Filmului Românesc a devenit un pilon important al cinematografiei românești și suntem onorați că urmează o ediție aniversară. Lucru care nu ar fi fost posibil fără implicarea echipei, partenerilor locali, autorităților, voluntarilor și, în special, fără susținerea publicului care a rămas fidel de la o ediție la alta. La ediția cu numărul 14 am aniversat, pentru prima dată în istoria festivalului, o doamnă a filmului românesc: Tora Vasilescu. Iar ediția de anul acesta nu numai că va aduce o surpriză în ceea ce privește invitatul special, dar va fi, cu siguranță, memorabilă”, afirmă Andrei Giurgia, directorul festivalului SFR.

ăsTora le place filmul 

Ediția din 2023, cu numărul 14, a fost dedicată în întregime actriței Tora Vasilescu. În perioada 9 - 13 august 2023, festivalul a reunit în Capitala Moldovei peste 8.000 de spectatori, în cadrul a peste 40 de evenimente, la care au fost invitate peste 60 de personalități. Festivalul s-a desfășurat timp de cinci zile, în opt spații de proiecție.

Am să spun «Oh, my gosh, câtă lume!», cu subtitrare în română «Dumnezeule, câtă lume!». ĂsTora le place filmul, am înțeles! (...) De fapt, eu mă simt rușinoasă când primesc laude. (...) Am fost măritată 10 ani cu Iașul. Faptul că m-ați alintat, că m-ați primit… m-a copleșit. Emoția. Revăd, parcă, toate amintirile prin faptul că mă uit, din nou, cu voi, la filmele din retrospectiva mea”, a spus actrița Tora Vasilescu în deschiderea ediției din 2023 a festivalului Serile Filmului Românesc.  

Mai multe detalii despre ediția de anul acesta, dar și despre programul de voluntariat, vor fi anunțate curând prin intermediul rețelelor de socializare oficiale Serile Filmului Românesc și pe site-ul festivalsfr.ro.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul