Doi tineri au murit într-un accident de motocicletă. S-au izbit de un TIR

0
Publicat:

Accident în Iași - o motocicletă s-a izbit de un TIR Sursa IPJ Iași

Doi tineri și-au pierdut viața în județul Iași, în urma unui accident de motocicletă petrecut pe raza localității Cristești, în apropiere de Pașcani. Din primele informații, se pare că cel care conducea motocicleta nu a adaptat viteza într-o curbă, a pierdut controlul și s-a izbit violent de un TIR care venea din sens opus. 

„Din cercetările efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că în accident au fost implicate un motociclu și o autoutilitară, iar în urma impactului cele două persoane care se aflau pe motociclu au decedat. Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate”, au transmis reprezentanții IPJ Iași. 

Medicii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic pentru salvarea celor două victime, care au decedat. Tânărul care conducea motocicleta nu avea permis pentru nicio categorie de vehicule. 

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește