De ce este indicat somnul de după-amiază pentru copii - explicaţia medicilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii de vârstă preşcolară trebuie obligatoriu să doarmă la prânz FOTO: Shutterstock

Medicii recomandă ca toţi copiii mici, de vârstă preşcolară, să doarmă după masa de prânz. Şi asta pentru că somnul are efecte benefice multiple în dezvoltarea fizică şi psihică a celui mic.

Mulţi dintre părinţi ezită când vine vorba de somnul de după-amiază al copiilor. De teamă că cei mici nu vor mai dormi cum trebuie noaptea, unii preferă să ‘’sară’’ peste somnul la prânz.

Iar asta este total greşit, spun medicii, care susţin că somnul de după masa de prânz este deosebit de important, obligatoriu chiar la copilul mic şi de vârstă preşcolară. Şi asta pentru că are numeroase beneficii. Printre acestea ar fi creşterea capacităţii de concentrare, îmbunătăţirea memoriei, întărirea sistemului imunitar, şi creşterea randamentului activităţii psihice. 

Profesorul Marin Burlea, preşedintele Societăţii Române de Pediatrie, enumeră avantajele somnului de după masa de prânz în rândul copiilor:

- creşterea capacităţii de concentrare a atenţiei,

- îmbunătăţirea memoriei pe termen lung,

- creşterea calităţii somnului din timpul nopţii, reducând din anxietatea provocată de epuizare,

- acumularea unei cantităţi suficiente de energie pentru a se juca şi a învăţa, prevenind astfel suprasolicitarea organismului,

- întărirea sistemului imunitar.

Ideal ar fi ca somnul de prânz să dureze 1-3 ore. 

‘’Este important să recunoaşteţi semnele care transmit faptul că un copil este obosit, că nu doarme suficient. Somnolenţa, nervozitatea, apatia, neatenţia, nerăbdarea, agresivitatea copilului din timpul zilei, precum şi lupta de a-l trezi dimineaţa, ne indică că este necesară modificarea programului de somn. În concluzie, somnul de prânz este benefic, ajutând la dezvoltarea armonioasă a copilului, la creşterea randamentului activităţii psihice’’, încheie prof. dr. Marin Burlea, preşedintele Societăţii Române de Pediatrie. 

Vă mai recomandăm:

Cum îi poţi ajuta pe copii să treacă peste caniculă într-un mod sigur şi sănătos

Cum îţi pregăteşti copilul pentru momentul în care va avea un frăţior

Mai multe pentru tine:
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte