Curse aeriene între Timişoara, Iaşi şi Cluj operate de Blue Air, din 1 octombrie. Preţul biletelor începe de la 90 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele trei mari oraşe vor avea curse directe între ele începând cu 1 octombrie 2016. Cursele vor fi operate de către Blue Air iar preţurile vor începe de la 90 de lei.

Anunţul privind introducerea noilor curse a fost făcut atârt de reprezentanţii Blue Air, cât şi de cei ai Aeroportului Iaşi.

Marius Bodea, directorul aeroportului ieşean, a precizat: “Este un moment istoric pentru Iaşi, pentru întreagă Regiune de Nord-Est. Am reuşit să facem posibilă nu una, ci două legături aeriene directe noi, din Iaşi către două din principalele oraşe ale României - Cluj şi Timisoara – şi, într-un mod excepţional, această determinare a echipei Aeroportului Iaşi a făcut posibilă, paradoxal, şi conectarea altor două oraşe, Cluj şi Timişoara. Probabil această mişcare va rămâne în istoria aviaţiei noastre ca un reper de reuşită uriaşă - nu cu unul, ci cu 3 produse în acelasi timp.”

Directorul general al Blue Air, Gheorghe Racaru, spune că preţurile curselor vor fi foarte avantajoase, putând fi mai ieftine şi decât călătoriile cu trenul.

“Biletele de avion sunt deja disponibile la tarife incepand de la 89,99 lei (pret pe segment de zbor, TVA si taxe incluse, locuri limitate), pret ce include gratuit un bagaj de mana si un bagaj de cala.  In timpul zborului pasagerii vor primi gratuit si un sandwich. Ne bucuram ca parteneriatul Blue Air cu Aeroportul Iasi este intr-o continua dezvoltare.”

Reprezentanţii Blue Air spun că, o dată cu lansarea celor trei rute între Iaşi, Cluj şi Timişoara, compania va deservi în şara noastră 73 de rute, dintre care cinci sunt interne.

„Odata cu lansarea celor trei rute noi, Timisoara devine al saptelea aeroport din Romania pe care Blue Air opereaza. In total compania va deservi 73 de rute, din care 5 vor fi rute interne. Blue Air si-a inceput dezvoltarea pe plan intern in data de 25 octombrie 2015 cu deschiderea zborului Bucuresti – Iasi. La acesta se mai adauga si ruta Bucuresti – Cluj-Napoca, care se va inaugura pe 3 iunie 2016”, au spus aceştia.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei