Crăciunul în comunism. Miracolul cumpărării bradului şi sfânta instalaţie de iluminat meşterită în fiecare an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românii au făcut eforturi uriaşe pentru a sărbători cum se cuvine Crăciunul în perioada comunistă. În ultimii ani ai dictaturii ceauşiste, miracolul de Crăciun era tocmai găsirea unui brad de cumpărat în piaţă.

Ieşenii de vârsta a doua îşi amintesc cu melancolie amară de ultimele ierni din comunism, când lipsurile de tot felul se acutizaseră până la un nivel fără precedent.

Din acest motiv, sărbătorirea Crăciunului în condiţii normale devenise o minune în sine la îndeplinirea căreia trebuia să ia parte toată familia, cu mic, cu mare.

"Ţin minte că într-un an, în '88 sau în '89, n-au mai reuşit părinţii mei să cumpere brad. Nu mai funcţionau nici pilele, ajungeau doar câţiva prin pieţe şi se vindeau aproape instantaneu. Toată familia se resemnase că o să facem Crăciunul fără brad. În Ajun, m-au trimis pe mine în oraş să cumpăr pom, dar cred că ori voiau să-mi facă o farsă ori voiau să mă convingă că nu se poate. Aveam 11 sau 12 ani pe atunci şi am mers pe jos vreo 10 kilometri până în Piaţa Chirilă din Tătăraşi. Mai rămăsese doar o grămadă mare de crengi prin care am început să scotocesc. Am găsit un brad cam de un metru înălţime, destul de jerpelit. L-am dus acasă şi l-am împodobit şi cred c-a fost cel mai frumos brad pe care l-am avut vreodată", povesteşte Petru, un ieşean în vârstă de 37 de ani.

Instalaţia de iluminat şi decoraţiunile pentru brad erau un alt lux pentru românii care doreau să sărbătorească Crăciunul în rând cu lumea. Pe principiul cărnii sau al laptelui, "se băgau" în magazine foarte rar. "Era o chestie de noroc să primeşti pontul, să mergi la magazin şi să mai şi găseşti globuri, instalaţie de iluminat sau bomboane pentru pom. Practic, întindeam aceeaşi instalaţie de iluminat «preistorică» în fiecare iarnă. Avea becuri uriaşe, care se ardeau frecvent şi ne transformasem în electricieni de nevoie. Aveam pistol de lipit, flodor, tot ce trebuie, mereu pregătiţi să întervenim. Acum mergi şi cumperi o instalaţie cu 20 de lei. Înainte era altfel...", îşi aminteşte Marian, un alt ieşean a cărui adolescenţă a fost marcată de lipsurile din comunism.

Se folosea acelaşi set de globuri în fiecare an. De multe ori, obiectele decorative pentru brad erau crăpate, dar trebuiau folosite în lipsă de altceva. Se întâmpla să se lase cu lacrimi sau cu ţipete atunci când un membru al familiei distrugea accidental un glob în timpul împodobirii bradului.

Mai puteţi citi:

Cât de „mai bine“ era în Crăciunul comunist? Aveam actori, nu bendeaci sau ţoci ori palazi! Ni i-a luat Dumnezeu!

Crăciunul în comunism: vânzări cu raţia, cozi imense şi ambalaje de saloane păstrate pentru anul următor

Crăciun comunist. Bradul, împodobit cu globuri din plastic şi hârtie creponată

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică