Copiii cu probleme de auz sunt umiliţi de legile surde din sănătate. Aberaţia care transformă părinţii în cerşetori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pacienţii cu deficienţe de auz beneficiază de un singur implant cohlear decontat de stat, deşi reprezentanţii sistemului de asigurări de sănătate susţin că ar putea să le finanţeze pe ambele. Medicii se plâng însă că normele nu sunt foarte clare şi se tem că vor fi puşi să înapoieze banii pentru a doua proteză, adică 24.000 de euro.

În cei 15 ani de când se fac implanturi cohleare la noi în ţară pentru pacienţii hipoacuzici, nicio persoană nu a beneficiat gratuit de proteze pentru ambele urechi. Bolnavii care au vrut să audă normal au primit prin programul de la stat o proteză, iar pe cea de-a doua au fost nevoiţi să o cumpere şi au plătit pentru ea aproximativ 24.000 de euro. O campanie de strângere de fonduri începută recent de o familie din Iaşi al cărei copil a fost diagnosticat cu hipoacuzie neurosenzorială bilaterală profundă a scos la iveală o hibă a legislaţiei. 

Practic, Casa de Asigurări de Sănătate din Iaşi şi medicii de la Spitalul de Recuperare nu s-au pus de acord asupra unui aspect: dacă o persoană cu deficienţe de auz poate sau nu să primească două implanturi cohleare decontate de către stat.  Primii susţin că legislaţia nu interzice accest lucru. “Pentru diagnosticul de hipoacuzie bilaterală nu este stabilit în legislaţie, nici în Legea 95 sau în contractul cadru a fi implementat doar pentru o singură ureche. Pot să precizez foarte clar că în legislaţie nu este limitat numărul de implanturi”, spune Robert Dâncă, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Iaşi. 

Medicii se tem că vor fi traşi la răspundere

Medicii se apără însă şi spun că legislaţia lasă loc de interpretări. Se tem că dacă vor încerca să facă implanturi cohleare pentru ambele urechi cu bani de la stat, o proteză vor trebui să o plătescă cu banii lor. 

“Tebuie să avem acest lucru stipulat în mod clar prin norme. Până acum, normele nu au spus clar nici că este voie, nici că nu este voie. Este normal să ne întrebăm ce facem dacă nu ne dă voie Casa să punem două implanturi. Nu putem să punem şi cel de-al doilea implant şi să vedem dacă ne reproşează sau nu după. Până nu avem o precizare clară că da, se finanţează de la bugetul de stat şi a doua proteză, echipele medicale nu riscă pentru că pot fi trase la răspundere ulterior”, spune medicul Sebastian Cozma, coordonatorul Centrului de Audiologie şi Vestibulogie Iaşi. 

Pacienţii, victimele unei legi neclare

Neclaritatea a ieşit la iveală după ce Matei, copilul familiei Teodor din Iaşi, a fost diagnosticat cu hipoacuzie la ambele urechi, iar părinţii au început să strângă bani pentru a cumpăra cea de-a doua proteză. Aceştia fac sacrificii şi cer ajutor de la toţi cei cu suflet mare pentru ca băieţelul lor să aibă şansa la o viaţă normală. ‘’Mi s-a spus clar de la spital că implantul se decontează pentru o singură ureche, o singură dată. Am apelat la fundaţii, la prieteni, am cerut ajutor pe unde am putut ca să strângem cei 24.000 de euro. Este o sumă foarte mare pentru noi”, povesteşte Ana Maria Teodor.

Vestea că au ajuns în situaţia aceasta din cauza unor ambiguităţi din legislaţie i-a nemulţumit. “Nu este o comunicare clară între spital şi Casa de Sănătate, din păcate. Nu este interzis, spun ei, dar nouă nu ni s-a dat această opţiune. Ar fi foarte bine să se deconteze pentru ambele proteze, pentru că doar aşa copilul nostru ar avea şansa să fie un copil normal”, spune Florin Alexandru Teodor, tatăl copilului. 

O altă problemă o reprezintă şi fondurile insuficiente alocate de stat pentru programul de implanturi cohleare. Anul acesta, la Iaşi mai sunt bani doar pentru 20 de proteze, în timp ce pe lista de aşteptare se află 30 de persoane. 

Vă mai recomandăm:

Mama unei fetiţe care şi-a recăpătat auzul: „Putea să ajungă nenorocită în centrele de surdo-muţi“

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete