Câți ani de închisoare a primit șoferița care a ucis patru muncitori la Iași. Comportament ciudat în timpul procesului: „Vă deranjează așa mult zâmbetul meu?”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Șoferița care a urcat băută la volan și a gonit pe străzile municipiului Iași, omorând într-un final patru bărbați care munceau pe o șosea din oraș, a fost condamnată la 24 de ani de închisoare.

Accident Păcurari SURSĂ ziare.com

Șoferii care comit accidente mortale sunt judecați, de regulă, pentru ucidere din culpă, faptă pedepsită cu cel mult 7 ani de închisoare.

Adina Ghervase, acuzată de săvârşirea infracţiunii de omor calificat, pentru că a condus cu viteză excesivă pe străzile Iașiului, a pierdut controlul autoturismului marca Alfa Romeo şi a intrat într-un grup de muncitori, omorând patru dintre ei, este însă un caz aparte.

 Ea a fost condamnată la 24 de ani de închisoare pentru omor calificat în circumstanțe agravante, tentativă la omor calificat și conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

Sentința nu este definitivă, cazul urmând să ajungă la instanța de apel.

Judecătorii au reținut și  comportamentul ciudat al inculpatei în timpul procedurilor judiciare.

”A doua zi după accident, părăsise spitalul desculță, fiind depistată pe când se plimba în parcul din fața Teatrului Național. În iulie 2022, la o lună după arestare, spusese la audieri că are 26 de ani (de fapt, avea 39 de ani, n.r.), că nu are copii (de fapt, are doi, n.r.), că este studentă și locuiește la cămin, afirmând că nu este arestată. La începutul lui august, a spus că nu își amintește ce s-a întâmplat, iar la un alt termen, că refuză să dea declarații în cauză pentru că nu vrea „să inventeze povești”. A cerut efectuarea unei noi expertize privind modul de producere a accidentului, după care a renunțat la solicitare. Expertiza psihiatrică a stabilit însă că femeia avusese discernământ la data comiterii faptelor. Lipsa de empatie și chiar atitudinea sfidătoare au fost remarcate de judecători și reținute în evaluarea finală. Chiar și atunci când i s-a atras atenția să își modereze comportamentul, răspunsul său neadecvat – «Vă deranjează așa mult zâmbetul meu? Nu puteţi să vă ţineţi şedinţa?» – a continuat să sublinieze aceeași atitudine nefirească, neadecvată și imatură”, arată ziaruldeiasi.ro.

Cum s-a produs tragedia

Filmul tragediei petrecute la Iaşi a început joi, 16 iunie 2022, puţin înainte de miezul nopţii, atunci când şoferiţa care urma să devină vinovată pentru moartea a patru persoane a fost văzută de către vecini plecând de acasă sub influenţa băuturilor alcoolice. 

Adina Ghirvase (39 ani) s-a urcat la volanul autoturismului Alfa Romeo şi a început să gonească pe străzile oraşului cu viteză extrem de mare, după cum relatează martorii şi după cum se observă pe camerele de supraveghere de pe traseu. 

Şoferiţa se îndrepta în trombă pe şoseaua din cartierul Păcurari spre centrul oraşului, fiind la mai puţin de 1 kilometru de Biblioteca Centrală Universitară. 

Ajunsă într-o curbă şi cu drumul îngustându-se tot mai mult, femeia a pierdut controlul volanului, s-a izbit de o clădire de pe marginea drumului şi a ricoşat într-un grup de muncitori de la Citadin, firmă din subordinea Primăriei.

Aceştia asfaltau în jurul unei guri de canal, astfel de intervenţii făcându-se în general în timpul nopţii, pentru a nu încurca traficul. Zona era semnalizată cu popici specifici, iar girofarul autoutilitarei era aprins, a spus unul dintre supravieţuitori.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model