Câteva sute de ieşeni au participat la slujba oficiată de Bobotează. Mitropolia a pregătit pentru credincioşi 12.000 de litri de apă sfinţită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Boboteaza a adunat în curtea Catedralei Mitropolitane de la Iaşi mai puţin de o mie de credincioşi. Cele câteva sute de ieşeni au putut lua Agheasma Mare din 12 butoaie pregătite de mitropolie.

Slujba religioasă oficiată cu ocazia Iordanului a început de la ora 06.30 şi s-a finalizat la amiază, după ora 12.00.

La primele ore ale dimineţii, în Catedrala Mitropolitană, a fost rostite rugăciunile Miezonopticii şi ale Utreniei. Începând cu ora 09.30, soborul preoţesc în frunte cu Înalt Prea Sfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a oficiat Sfânta Liturghie. Înaltul prelat, însoţit de un sobor de 10 preoţi, a ţinut slujba de sfinţire a Agheasmei Mari în faţa Mitropoliei.

Reprezentanţii acesteia au pregătit 12 butoaie a câte 1.000 de litri cu apă pentru credincioşii care vor să păstreze agheasmă peste an. Preoţii ieşeni au precizat că, în cazul în care Agheasma Mare din cele 12 butoaie se va termina, în cursul zilei se va mai fi sfinţi o altă cantitate de apă, astfel încât agheasma să ajungă la toată lumea.

Mitropolia a pregătit pentru Bobotează şi 5.000 de sticle de 0.5 l goale, care au fost împărţite credincioşilor care nu au venit cu sticle de acasă. Numărul credincioşilor a crescut odată ce soborul preoţesc a ieşit din catedrală să sfinţească apa din butoaie, dar nu a depăşit o mie. Crucea de Bobotează de la Iaşi a fost împodobită cu cetină de brad şi flori.

 

Mai multe pentru tine:
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi