Când se transformă în boală dorinţa de a face sex. Simptomele hipersexualităţii, care afectează majoritar bărbaţii

Sindromul hipersexualităţii presupune o activitate sexuală excesivă care afectează calitatea vieţii pacienţilor diagnosticaţi. Disfuncţia apare mai ales în rândul bărbaţilor.

Sindromul hipersexualităţii este considerat o disfuncţie sexuală, care nu este provocată de o tulburare sau de o boală organică. 

Potrivit studiilor de specialitate, hipersexualitatea este o boală întâlnită mai ales în rândul bărbaţilor, care reprezintă peste 80% din pacienţii diagnosticaţi. 

Sindromul hipersexualităţii este cunoscut şi cu numele de satirism sau nimfomanie, în funcţie de genul persoanei care dezvoltă afecţiunea. 

Tulburarea se caracerizează printr-o dorinţă obsesivă de a face sex, astfel încât calitatea vieţii celor diagnosticaţi este profund afectată.

Pacientul dependent sexual dezvoltă sindromul hipersexualităţii progresiv, la început acesta manifestându-se prin vizionarea frecventă a unor imagini sau filmuleţe cu conţinut pornografic. În timp, comportamentul bolnavului se schimbă şi acesta riscă să-şi pună viaţa în pericol prin diferite jocuri erotice periculoase. 

Specialiştii americani care au analizat sindromul hipersexualităţii au arătat că unui pacient diagnosticat cu această tulburare activitatea sexuală îi oferă o plăcere intensă, de moment. Plăcerea această este însă lipsită de orice conexiune emoţională bolnavul nu se simte niciodată împlinit. 

Cercetătorii au arătat că simptomele sindromului hipersexualităţii variază de la un pacient la altul. Printre cele mai întâlnite semne ale hipersexualităţii au subliniat că se regăsesc masturbarea excesivă, obsesia pentru sex, planificarea activităţii sexuale, vizionarea imaginilor cu conţinut pornografic sau întreţinerea de relaţii sexuale cu mai mulţi parteneri. 

Tratamentul sindromului hipersexualităţii implică psihoterapie, terapie de grup, terapie de familie şi indicaţii medicamentoase. Primul pas reprezintă conştientizarea afecţiunii de cătr ebolnavul în cauză. Specialiştii care au analizat sindromul au explicat că tratamentul trebuie să presupună şi izolarea pacientului de mediul în care îşi desfăşoară activitatea, respectiv identificarea factorilor declanşatori ai impulsurilor sexuale. 

Reprezentanţii Asociaţiei pentru Medicina Sexualităţii din România (AMSR) au arătat că relaţiile sexuale nu trebuie programate, ci trebuie să se producă natural, din dorinţa şi plăcerea ambilor parteneri. Dr. Voichiţa Mogoş, vicepreşedintele AMSR, medic primar endocrinolog, a precizat că în materie de sex nu se poate discuta despre „cantitate”, pentru că este vorba despre o chestiune personală care ţine exclusiv de profilul partenerilor.

„Numărul raporturilor sexuale are legătură cu timing-ul, obişnuinţa partenerilor, religia acestora şi proiecţia socială asupra sexualităţii. Au fost perioade istorice în care sexul a fost reprimat, iar acum trăim o perioadă în care efectele acestuia sunt exarcebate. Ideal ar fi ca raporturile sexuale să nu fie planificate, ci să apară pur şi simplu pentru că aşa simt partenerii”, a explicat dr. Voichiţa Mogoş. 

Conform vicepreşedintei AMSR, sexul provoacă asupra organismului o serie de beneficii demonstrate ştiinţific. „După actele sexuale se secretă în creier endorfine cu rol benefic pentru somn, pentru puls, pentru comportament. Nu există dovezi clare că frecvenţa actelor sexuale poate determina vreo boală autoimună, aşa cum nu există dovezi că lipsa raporatelor sexuale provoacă frustrare”, a subliniat dr. Voichiţa Mogoş.

Citeşte şi:

Vârsta la care femeile încetează să mai facă sex