Belșugul sarmalelor şi un pom în vârstă de peste 600 de ani au înscris un oraş din România în Cartea Recordurilor

0
Publicat:

La nivel naţional, există foarte multe recorduri interesante, pe care românii s-au chinuit să le bată. Două dintre ele au fost înregistrate la Iaşi şi sunt de-a dreptul impresionante.

Părul lui Sticea SURSĂ FOTO Arhiva Adevărul

Puţini ştiu că, pe lângă celebrul Tei al lui Eminescu, Iaşiul mai are şi alţi arbori demni de Cartea Recordurilor. Printre aceştia se află şi un pom spectaculos ce oferă roade de foarte multă vreme.

Părul lui Sticea, cel mai bătrân pom roditor

Este vorba despre copacul cunoscut ca „Părul lui Sticea", care se află în judeţul Iaşi, comuna Ciohorăni. Conform informaţiilor şi studiilor făcute asupra acestui exemplar, se pare că el există de peste 600 de ani. Acest arbore a intrat, în urmă cu aproximativ trei ani de zile, în „World Record Academy", ca fiind cel mai vechi pom fructifer care încă este rodnic din lume. Astfel, oamenii de ştiinţă au aflat, în acel moment, că arborele ar avea nu mai puţin de 613 ani.

Totodată, localnicii susţin că numele pe care îl poartă arborele provine chiar de la cel care l-a plantat. O dovadă a acestui lucru este faptul că părul trăieşte şi astăzi în faţa porţii casei în care locuiesc descendenţi ai lui Sticea.

„Părul lui Sticea" a devenit un simbol pentru comuna Ciohorăni. Astfel, autorităţile locale susţin că acesta va fi inclus într-un important ghid turistic. Totodată, pomul este tratat cu mare grijă de către autorităţi, pentru ca viaţa lui să fie prelungită pe cât posibil.

La Iaşi s-au servit cele mai multe porţii de sarmale

Pe data de 9 octombrie 2020, Primăriei Municipiului Iaşi i s-a atribuit un record interesant: ,,Cele mai multe porţii de sarmale de varză servite". Acest record a fost stabilit chiar de sărbătorile oraşului, în timpul pelerinajului de la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, în anul 2019. În acel an, organizatorii evenimentului au preparat şi au împărţit oamenilor prezenţi peste 60.000 de sarmale.

Un alt record interesant a fost stabilit în Iaşi, în anul 2012. Atunci, peste 12.000 de lampioane au fost lansate simultan în aer. Totul s-a petrecut sub privirile reprezentanţilor de la Cartea Recordurilor. În acea zi, peste 30.000 de persoane au participat la evenimentul organizat în centrul Iaşiului, în faţa Palatului Culturii.

Recordul ieşenilor a fost bătut, un an mai târziu, în Filipine.

Mai multe pentru tine:
Munca de acasă e „depășită”? Utilizatorii de internet nu sunt de acord. Plusuri și minusuri la 5 ani de la pandemie
Mihai Trăistariu intervine în scandalul burselor: „Unde să lucreze studenții, să facă striptease noaptea?” Mesaj dur pentru guvernanți: „Asta nu mai e carte!”
Femeile care au copilărit în sărăcie poartă adesea aceste accesorii. Ce semnifică?
Rețetă turcească de salată de vinete cu iaurt și usturoi. E dietetică, delicioasă și sănătoasă
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Octavian Ursulescu rupe tăcerea. Ce relație era, de fapt, între Alexandru Arșinel și Stela Popescu? Mulți îi credeau soț și soție: „Un cuplu sudat numai pe scenă”
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Vieți ca-n povești? Destinul tulburător al surorilor Guinness: blestemul unei dinastii de aur. Adevărul ascuns despre surorile Guinness
Convorbire telefonică între Putin și Netanyahu. Poziția pe care președintele rus i-a comunicat-o premierului israelian în legătură cu planul lui Trump
Amal Clooney a îmbrăcat culoarea vedetă a toamnei! Avocata și-a făcut încă o dată celebrul soț extrem de mândru
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”