Bărbat lovit de trenul Iași-Bârlad, în apropierea gării din Iași. Pietonul a fost prins sub locomotivă

0
Publicat:

Un grav accident feroviar a avut loc joi, 18 aprilie 2024, în Iași. Un bărbat în vârstă de 59 de ani și-a pierdut viața fiind lovit de tren, în apropierea unei gări din oraș.

Accident feroviar Iași SURSĂ bzi.ro

La fața locului s-au deplasat echipajele de poliție și echipajele medicale, care l-au transportat pe bărbat de urgență la spital.

Bărbatul a decedat la spital

Accidentul a avut loc în zona străzii Mitropolit Varlaam, în apropiere de gara Nicolina din Iași. Bărbatul a fost prins sub locomotiva care se deplasa din Iași spre Bârlad. Echipajele de descarcerare au reușit să îl scoată pe bărbat de sub locomotivă, iar acesta a fost transportat de urgență la spital. 

Este vorba despre un accident feroviar, o persoana fiind prinsă sub locomotivă, în zona străzii Mitropolit Varlaam. Este vorba despre un bărbat de 59 ani, pentru care a fost dirijat un echipaj TIM și descarcerare grea”, a precizat prof. dr. Diana Cimpoeșu, coordonator UPU-SMURD Iași.

În ciuda eforturilor făcute de medici, pacientul nu a mai putut fi salvat.

Pacientul a fost transportat la Unitatea de Primire Urgențe, unde a fost diagnosticat cu politraumă, fracturi multiple, traumatism cranio-cerebral. În ciuda eforturilor făcute de cadrele medicale, pacientul a decedat”, a adăugat prof. dr. Diana Cimpoeșu.

S-a deschis dosar penal

La locul producerii accidentului s-au deplasat și echipajele de poliție. Astfel, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

La data de 18 aprilie a anului curent, poliția a fost sesizată prin apel unic de urgență 112 cu privire la faptul că trenul de pe ruta Iași - Bârlad a accidentat o persoană. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de un bărbat, de 59 de ani, care a fost preluat de un echipaj medical sosit la fața locului, fiind transportat la spital. Ulterior, cadrele medicale au constatat decesul bărbatului. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Cercetările continuă la nivelul Secției Regionale Poliție Transporturi Iași pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a petrecut evenimentul”, au transmis reprezentanții IPJ Iași.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG