Avioanele care pot aduce ploaia în zonele secetoase din România. Experiment pentru a controla vremea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Sistemul Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor

Un avion folosit în acest program costă aproximativ 8 milioane de euro, iar România va achiziţiona mai multe astfel de aparate de zbor prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

România a început a treia etapă dintr-un program experimental care ar ajuta zonele secetoase din întreaga ţară. Programul constă în experimente locale pentru creşterea sau uniformizarea precipitaţiilor în regiunile Banat, vestul Olteniei, sud-estul şi nord-nord-estul României. Acesta se va axa pe zonele cu potenţial agricol şi va acoperi în total 3,8 milioane de hectare. 

Intervenţiile vor fi efectuate utilizând metoda aviaţiei, avioanele fiind echipate cu torţe pirotehnice glaciogene şi higroscopice, precum şi cartuşe ejectabile.

„Primul experiment de stimulare a precipitaţiilor a fost în zona Dobrogea, unde am crescut precipitaţiile de la 0.1 litri pe metru pătrat la 10 litri pe metru pătrat. Experimentul din zona Moldovei este cel de acum, în colaborare internaţională, prin care am primit două avioane din Bulgaria. Avem fondurile necesare pentru studiile de fezabilitate, pentru a înfiinţa cele doua unităţi de creştere a precipitaţiilor. Putem folosi această tehnică în mod deosebit pentru creştere a precipitaţiilor, dar şi pentru a combate fenomenul de grindină din zonele aglomerate, în care avem interdicţie de a lansa rachete. Racheta nu poate fi lansată oriunde. De aceea, vrem să venim cu această nouă tehnologie”, a declarat Gheorghe Florescu, preşedinte al Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor.

FOTO: Sistemul Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor

La nivel mondial este mulţumitoare o creştere cu 10-15% a precipitaţiilor, pentru că o creştere mai mare ar putea provoca inundaţii, spun specialiştii. Astfel de experimente nu împrăştie norii şi nici nu provoacă probleme agricultorilor, au mai adăugat aceştia.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Rusia opreşte total livrările de gaze naturale pentru Polonia şi Bulgaria. Începe operaţiunea „Marele şantaj energetic”

Forţele armate ucrainene au lovit poziţii inamice pe Insula Şerpilor. De ce Rusia nu are de gând să returneze insula

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța