A dat în judecată Loteria Naţională pentru câştigul pe care ar fi putut să-l aibă dacă juca. Ce au decis magistraţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO gadget.ro

Bărbatul spune că a fost „văduvit“ de posibilitatea de a depune biletul cu care ar fi dat lovitura vieţii la Loterie pentru că agenţia s-a închis cu 10 minute mai devreme decât ar fi trebuit.

Un ieşean a dat în judecată Loteria Naţională pentru câştigul pe care ar fi putut să-l aibă dacă juca. Bărbatul a cerut plata a 2.185.420 de lei, valoarea reportului la categoria I, susţinând că fix numerele care au ieşit câştigătoare le-ar fi jucat şi el, dar a fost împiedicat să o facă. 

Potrivit presei locale, în 2017, B.M.Z. se îndrepta spre locul de muncă. La ora 15.50, s-a oprit la o unitate a Loteriei pentru a-şi cumpăra un bilet. A fost însă refuzat, pe motiv că jocul s-ar fi închis deja, de la Bucureşti. Astfel, bărbatul s-a grăbit spre o altă unitate, la care însă a ajuns abia la 16.03, atunci când jocul se închisese deja. 

Punctul culminant ar fi avut loc a doua zi, după spusele ieşeanului, atunci când  a avut surpriza să constate că ieşiseră câştigătoare fix numerele pe care ar fi dorit să le joace.

În răspunsul dat la solicitarea judecătorilor, Loteria Naţională a precizat că în ziua respectivă jocul se închisese la ora 15.55. Adică după ce a fost refuzat la prima agenţie. 

Decizia finală a magistraţilor s-a bazat pe lipsa unei probe că B.M.Z. chiar a vrut să joace numerele câştigătoare. 

„Martorul C.C. a arătat instanţei că juca împreună cu reclamantul, dar nu ştia ce numere urma să joace acesta; abia a doua zi, la serviciu, cei doi au verificat numerele şi martorul a constatat că reclamantul avea notate pe biletul său chiar numerele ieşite câştigătoare. Nu există nicio certitudine că numerele pe care le-a văzut martorul erau aceleaşi cu cele scrise pe hârtia pe care reclamantul ar fi avut-o cu el în agenţie. De asemenea, nu se poate stabili dacă reclamantul ar fi trecut pe biletul de joc numerele întocmai cum le-ar fi avut notate“, au argumentat judecătorii decizia de respingere ca neîntemeiată a cererii lui B.M.Z, notează Ziarul de Iaşi. 

Sentinţa Tribunalului a fost atacată de B.M.Z., cazul intrând pe rolul Curţii de Apel. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

Cum se chinuie, de 15 ani, statul să vândă un complex turistic de pe litoralul românesc. La cât a scăzut preţul

Fost primar PNL, găsit împuşcat în cap. Demisionase din funcţie în urmă cu o lună

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €