VIDEO Valea Plângerii. Crăciunul trist al ultimilor cinci oameni din Gialacuta
0Doar cinci oameni mai pot fi văzuţi într-unul din cele mai năpăstuite cătunuri ale Hunedoarei. În Gialacuta, satul în care biserica veche de trei secole s-a mistuit sub privirile bătrânilor, sărbătorile de iarnă sunt aşteptate fără speranţă.
Ultimii kilometri ai drumului spre Gialacuta traversează o adevărată vale a plângerii, ocupată de priveliştea tristă a caselor pustii şi ruinate, ascunse în buruieniş.
În Gialacuta, satul aflat la doar 30 de kilometri de municipiul Deva, mai locuiesc doar cinci oameni, cu toţii bătrâni şi bolnavi, unii în imposibilitatea de a se deplasa, ţintuiţi în căsuţele în jurul cărora totul pare să se prăbuşească. În satul în care în urmă cu trei ani biserica veche de trei secole a ars sub privirile neputincioase ale bătrânilor, oamenii privesc spre viitor cu resemnare.
„Gialacuta, loc frumos în urmă cu ani buni, cu zeci de case locuite, va pieri o dată cu noi”, spune Ana Rus (89 de ani), una dintre cele trei femei rămase în sat. Casa bătrânei a fost ridicată în centrul satului, la poalele bisericii şi a cimitirului. De jur împrejurul ei, doar crucile de pe deal au rămas în picioare.
Biserica a fost mistuită, iar pereţii caselor foştilor vecini au început să se prăvălească unul câte unul. Femeia se gândeşte la sărbători cu tristeţe.
“A fost de bine, în anii trecuţi, când veneau copiii la mine, de sărbători. Acum un an însă, un copil de-al meu a murit. Aş fi vrut să mă duc eu în locul lui şi să fiu îngropată aici, în deal, lângă soţul meu”, povesteşte Ana, cu lacrimi în ochi.
Tristeţe şi singurătate
Femeia, care se numără printre cei cinci oameni rămaşi în Gialacuta, a trecut în ultimele luni prin necazuri mari. S-a îmbolnăvit, iar singurătatea nu a ajutat-o cu nimic. „Când eşti singur într-un astfel de loc, în care nu ai cui cere ajutor, boala te aduce aproape de moarte”, spune Ana. A fost totuşi internată într-un centru de îngrijire din Brănişca, apoi a fost purtată prin alte spitale şi cabinete medicale.
„În azilul unde am fost dusă, am văzut oameni că mor şi în stânga şi în dreapta mea. Nu am vrut să rămân acolo. M-am întors acasă, aşa bolnavă cum eram, măcar să mor aici, în casa mea”, a povestit bătrâna. Femeia priveşte cu jale spre cimitirul din deal, aflat la câteva zeci de metri de casa ei. În urmă cu trei ani, Ana Rus asista neputincioasă la incendiul care a mistuit pe veci biserica din deal. S-a întâmplat într-o noapte de martie, în care flăcările au cuprins întâi păşunile şi apoi biserica. Femeia a văzut flăcările, dar nu a avut pe cine chema în ajutor, în satul pustiu. S-a rugat întreaga noapte, însă până dimineaţă, biserica se făcuse cenuşă. Doar bucăţi din acoperişul de tablă au rămas din lăcaşul la care bătrâna urca în fiecare duminică. De sărbători, Ana îşi doreşte măcar să vadă preotul în sat. Până la biserica din satul vecin, Furcşoara, aflată la cinci kilometri, femeia nu mai poate merge. Are 89 de ani şi nu o mai ţin puterile.
Loghin Topor şi pisica lui, din Gialacuta
Oamenii de la capăt de drum
De la casa Anei Rus, drumul spre capătul satului Gialacuta devine impracticabil. Drumul de pământ e acoperit cu noroi greu, cu bălţi şi gheaţă, în care urmele roţilor nu se mai văd, semn că nimeni nu a mai trecut cu maşina pe acolo. De o parte şi de cealaltă apar case vechi, părăsite, acoperite de liane uscate, prăfuite. Un singur coş, al unei case la fel de dărăpănate, mai scoate fum. În curte, muncesc doi bătrâni, soţii Topor, obişnuiţi cu singurătatea.
„În urmă cu ani buni satul era unul prosper, cu aproape 50 de case locuite. Au murit bătrânii, iar tinerii au plecat la oraş. Noi am rămas şi am îmbătrânit aici şi ne aşteptăm soarta, cum au făcut-o şi alţii. Satul va dispărea o dată cu noi”, spune Loghin Topor. Bărbatul se arată bucuros de apropierea sărbătorilor. Îşi aminteşte colindele pe care le cânta în tinereţe, însă acum nu prea mai are ce sărbători.
„Avem câteva animale de care îngrijim în fiecare zi, şi de Crăciun vom face la fel. Nu mai trăim sărbătorile ca altă dată, când locurile acestea erau mai vesele”, a relatat bărbatul. Loghin nu ezistă să le ureze celorlalţi sărbători fericite şi să se bucure de Crăciun, indiferent în ce situaţie se află. În cătunul de munte situat la 30 de kilometri de municipiul Deva, locuiau în trecut câteva zeci de familii. Cu timpul, cei mai mulţi dintre săteni au plecat să lucreze în Deva şi în împrejurimi şi şi-au abandonat definitiv locurile natale. Aşa a ajuns Gialacuta un sat cu doar cinci oameni, toţi vârstnici şi aproape neputincioşi.
Vă recomandăm şi:
FOTO Ţinutul Pădurenilor, locul de vis al Hunedoarei părăsit de oameni
Comunităţile celui mai pitoresc ţinut al Hunedoarei trec printr-o adevărată dramă. Satele din Pădurenime s-au depopulat, unele aproape complet, spre disperarea oamenilor, care nu întrevăd şanse ca zona să redevină prosperă.
Exploatarea auriferă Gura Barza a intrat în urmă cu opt ani în programul guvernamental de închidere a minelor, însă oamenii din zonă nu s-au ales cu nimic: fostul complex minier a fost devastat în întregime, foştii mineri nu au mai avut posibilitatea să îşi găsească alte locuri de muncă, iar comunitatea de la poalele Munţilor Apuseni se mai poate mândri doar cu trecutul „muntelui de aur”.
În Faţa Roşie mai locuiesc cinci familii, iar în satele vecine cătunului de munte majoritatea caselor au fost părăsite de ani buni. Câţiva dintre localnici mai păstrează totuşi tradiţii vechi, specifice Ţinutului Pădurenilor. De Paşte, oamenii au îmbrăcat straie populare şi au mers mai mulţi kilometri pe munte pentru a ajunge la biserica din Bătrâna.
FOTO VIDEO Povestea satului înmărmurit. Alun, ţinutul de poveste cu 80 de case pustii
În cel mai pustiu sat al judeţului Hunedoara locuiesc mai puţin de cinci oameni. Două călugăriţe au grijă de biserica de marmură, un ajutor de cioban s-a stabilit de curând într-una din casele din Alun şi câţiva bătrâni îşi împart timpul şi grijile între gospodăriile din sat şi casele din Deva şi Hunedoara. Aproape 80 de gospodării au rămas însă goale.