VIDEO Scene dramatice în Hunedoara: un sinucigaş a fost readus în simţiri după 40 de minute de resuscitare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul a fost transportat la spitalul din Hunedoara, starea lui e critică. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Timp de aproape 40 de minute, echipajele medicale ale Ambulanţei şi de la SMURD au acordat ajutor de urgenţă unui bărbat de 65 de ani din Hunedoara, care a încercat să se sinucidă, spânzurându-se cu un cordon de halat. Victima a fost salvată, iniţial, de la moarte, fiind transportată în stare critică la spitalul din municipiu.

Scene dramatice s-au petrecut duminică după-amiază în cartierul Micro 7 din Hunedoara. Gheorghe T. (65 de ani) un bărbat din municipiu, a încercat să se sinucidă, din cauza unor probleme familiale, susţin apropiaţii săi. Hunedoreanul a fost găsit în apartamentul său, spânzurat cu cordonul unui halat. Se certase cu soţia, susţin vecinii acestuia, iar apoi a decis să îşi încheie socotelile cu viaţa.

La faţa locului au ajuns în scurt timp echipajul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara şi un echipaj SMURD, dar şi poliţiştii.

„Victima tentativei de sinucidere a fost resuscitată pentru 37 de minute, iar ulterior a fost transportată la spitalul municipal”, a afirmat medicul Valeria Filimon, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara. Omul a fost readus în simţiri, dar starea sa era critică, la momentul transportării sale la spital. Era conectat la aparate pentru a fi menţinut în viaţă.

Intervenţie SMURD şi Ambulanţă în Hunedoara

Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs evenimentul.

Intervenţie SMURD şi Ambulanţă în Hunedoara, la un sinucigaş


Vă recomandăm şi:

Violatorii minori care au nenorocit o femeie în centrul Devei au fost arestaţi: au bătut victima până a intrat în comă, apoi au violat-o şi au tâlhărit-o

Judecătoria Deva a emis mandate de arestare preventivă pe numele celor trei minori, cu vârste de 14 ani şi 15 ani, acuzaţi de violarea unei femei, care se adăpostea pe stradă, în zona Pieţei Victoria.

Chinurile unei femei fără adăpost: a fost violată de trei minori, bătută până la leşin şi lăsată într-o baltă de sânge pe stradă

O femeie în vârstă de 40 de ani, rămasă fără adăpost, a trecut prin momente cumplite. A fost batjocorită de trei adolescenţi, care au jefuit-o apoi şi au abandonat-o în stare de inconştienţă, în centrul Devei.

Destinul crunt al femeii violate de cei trei „călăi“. Bătută până a intrat în comă, lăsată într-o baltă de sânge în centrul Devei, a murit după trei zile de chinuri

Femeia care a fost violată şi bătută în centrul municipiului Deva, de trei minori cu vârste între 14 ani şi 15 ani, a murit în spital, după trei zile de suferinţă.

Mai multe pentru tine:
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent