VIDEO Satul păstorilor din munţi unde oamenii trăiesc ca în vremea dacilor. Frumuseţea locului cu nume predestinat
0Ursici, unul dintre cele mai izolate sate din Munţii Orăştiei, dezvăluie călătorilor privelişti impresionante. Aici mai trăiesc doar câteva familii, iar cătunul care păstrează tradiţii arhaice supravieţuieşte datorită turmelor de oi.
Drumul spre satul Ursici din Munţii Orăştiei reprezintă un urcuş continuu, de pe Valea Luncanilor, ţinutul de la poalele Cetăţii dacice Piatra Roşie şi al Peşterii Cioclovina. De la intrarea în satul Luncani, călătorii care se îndreaptă spre Ursici cotesc la dreapta, pe o bucată de câţiva kilometri de asfalt, care se afundă între versanţi. Asfaltul dispare brusc în desişul pădurii, continuând cu un drum forestier, care nici măcar nu apare pe hărţile digitale.
Ultimii zece kilometri ai traseului străbat păduri de fag şi molid şi urcă sinuos pe marginea unor prăpăstii. După o oră de mers chinuit cu maşina, se dezvăluie primele gospodării din Ursici: case mici de lemn, răsfirate pe creste, înconjurate de ţarcuri din lemn. Până şi drumul este marcat de numeroase bariere, pentru ca animalele localnicilor să nu se piardă. În Ursici mai locuiesc câteva familii, dar satul arhaic este ţinut în viaţă de stânele şi cirezile oamenilor.
„Suntem în mijlocul sălbăticiei şi doar animalele sălbatice ne vizitează din când în când. Dar nu ducem lipsuri, pentru că ne-am obişnuit să trăim din ce producem. Cei mai mulţi creştem animale şi le mai ducem prin târg”, spune Maria, o bătrână care are grijă de câteva vaci, lăsate să pască în voie la marginea pădurii.
Drumul spre Ursici, satul păstorilor din Munţii Orăştiei / VIDEO ADEVĂRUL
Satul depopulat
Satul Ursici nu are biserică, magazine sau dispensar, iar şcoala a fost închisă la sfârşitul anilor 2.000, pentru că aici mai învăţau doar patru copii. Satul s-a depopulat în ultimele decenii, din cauza condiţiilor aspre de trai şi ale izolării sale. De pe culmile sale, se dăvăluie privelişti spectaculoase: vârfurile pe care dacii au ridicat cetăţi, Ţara Haţegului, Munţii Orăştiei şi Valea Streiului.
„Ursici este sat de tip risipit, situat pe culmea Dealului Arsului. Cu populaţie foarte puţin numeroasă, păstrând caracterul vieţii arhaice atât prin prisma izolării aşezării, a păstrării tradiţiilor dar şi a lipsei dotărilor moderne: nu este acces la reţea de telefonie fixă sau mobilă, nu este acces la reţea de curent electric, nu există alimentare cu gaz şi nici reţea de apă potabilă. Satul este însă cunoscut prin activitatea de creştere a animalelor - berbecii de aici sunt renumiţi că berbeci de prăsilă în toată ţara”, informează Primăria Boşorod, comună de care aparţine satul.
Abia de cinci ani, curentul electric a ajuns pentru prima dată în gospodările din Ursici. Voluntarii unei asociaţii neguvernamentale au obţinut o sponsorizare pentru a monta panouri solare pe 14 case din Ursici, astfel că viaţa oamenilor, nevoiţi până atunci să îşi lumineze locuinţele cu lămpi de petrol, s-a îmbunătăţit.
Tradiţii precreştine
Trăind departe de aglomeraţiile urbane, localnicii din Ursici au păstrat tradiţii arhaice. Îşi îngroapă morţii în curte, la drum, împodobindu-le crucile cu flori şi ciucuri de lână, iar la naştere, le aşteaptă pruncilor ursitoarele, chemate să prezică firul vieţii fiecăruia. În ultimii ani, însă, în Ursici nu s-au mai născut copii, spun oamenii. Şi numele satului de mute a căpătat o explicaţie neobişnuită. Vine de la urs şi uristă, informa cercetătorul Dan Oltean. „Ursul şi ursita erau una la vechii daci. Pe umerii lui Zalmoxe a fost aruncată o blană de urs la naşterea sa, pentru ca el să-şi afle destinul“, explica acesta.
În Ursici sunt amintite sărbători vechi dedicate animalelor sălbatice. Una dintre acestea este Ziua ursului, un animal despre care se crede că poate anunţa schimbarea vremii. Sărbătoarea celebrată în 1 august era dedicată împerecherii urşilor şi se mai numea Macaveiul Urşilor, Nunta Urşilor sau Împuiatul Urşilor. „Cu această ocazie, crescătorii de animale îi dăruiau ursului o pulpă de viţel: o lăsau în locurile lui de trecere şi spuneau: Na, Ursule. După 7 - 8 luni de gestaţie, ursoaica fată, în condiţii grele, la începutul lunii februarie, perioadă marcată în Calendarul popular de Martinii de Iarnă”, se arată în Dicţionarul de mitologie românească, al profesorului Ion Ghinoiu.
În zona Ursici au fost păstrate şi tradiţiile de Zilele Lupului sau Zilele Filipilor, (gădineţilor) din 12 - 17 noiembrie, care anunţă venirea iernii.„În nopţile de Filipi se spunea că lupoaicele căutau cu înverşunare tăciuni aprinşi. Cele care nu reuşeau să mănânce foc, simbol universal al masculinităţii şi virilităţii, rămâneau sterpe un an dezile. Pentru ca acestea să nu afle cărbuni aprinşi să-i mănânce, şi să se înmulţească astfel peste măsură, femeile nu scoteau cenuşa din vatră şi, în niciun chip, nu împrumutau foc vecinilor în zilele de Filipi”, arată Dicţionarul de mitologie românească.
Vă recomandăm să citiţi şi: