VIDEO Sarmizegetusa Regia şi-a deschis porţile. Fostul oraş antic al dacilor a fost vizitat de aproape 2.000 de oameni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ziua Porţilor Deschise la Sarmizegetusa Regia. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Sarmizegetusa Regia a fost vizitată astăzi de aproape 2.000 de turişti. În situl UNESCO din Munţii Orăştiei a avut loc Ziua Porţilor Deschise, un eveniment organizat de muzeele din Deva şi Cluj-Napoca şi de administraţia monumentului istoric.

Aproape 2.000 de oameni au venit în vizită la Sarmizegetusa Regia. Fostul oraş al dacilor, din Munţii Orăştiei, şi-a întâmpinat vizitatorii într-o atmosferă de sărbătoare. Cei care au ajuns la cetate au fost invitaţi să cunoască povestea monumentului istoric şi să vadă cum arăta aşezarea în urmă cu două milenii, potrivit reconstituirilor efectuate de specialişti, în 3D.

„Ca în fiecare an, cu ocazia Zilei Porţilor Deschise, încercăm să aducem arheologia mai aproape de public, prezentând situl în ansamblul lui şi în amănunţime. De acest lucru se ocupă un personal specializat, de cercetare, care le arată vizitatorilor mult mai multe lucruri de cât sunt vizibile pe teren. E vorba de detalii legate de situaţii arheologice care nu mai sunt vizibile sau care sunt mai discrete. Un alt punct de interes este şantierul arheologic unde s-au efectuat săpături în acest an, care este explicată în detaliu turiştilor interesaţi. Avem din nou prezentări de modelări tridimensionale ale monumentelor pe care vizitatorii le văd pe teren, acestea fiind realizate de colegii de la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, avem şi un mic atelier de arheologie interactivă destinat copiilor, iar toate aceste activităţi au stârnit interesul turiştilor”, a declarat istoricul Gelu Florea, implicat în activităţile derulate cu ocazia Zilei Porţilor Deschise.

Sarmizegetusa a intrat în normalitate
Arheologii şi studenţii de la Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universitatăţii Babeş Bolyai din Cluj Napoca le-au fost ghizi turiştilor şi le-au dezvăluit ce descoperiri ştiinţifice au avut loc în ultimii ani la Sarmizegetusa.

Sarmizegetusa Regia, august 2014

Cea mai importantă dintre acestea a fost matriţa folosită de un bijutier dac la crearea unor bijuterii şi piese decorative.

Obiectul vechi de 2.000 de ani, ornamentat cu modele inspirate din lumea animalelor, cu motive din mitologie greacă, a fost scos la iveală de o furtună care anul trecut, în Noaptea de Sânziene, a dus la prăbuşirea mai multor copaci vechi, din Sarmizegetusa.

Matriţa a fost descoperită de administratorul sitului, Vladimir Brilinsky, şi cercetată apoi timp de un an de specialiştii Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj – Napoca, aceştia declarând că piesa reprezintă o descoperire unică pe vechiul teritoriu al Daciei.

Situaţia sitului UNESCO Sarmizegetusa Regia s-a schimbat radical în ultimii doi ani, de când situl a intrat în administrarea autorităţilor judeţene.

Sarmizegetusa Regia 2014. Locul unde a fost descoperită matriţa bijutierului dac

“Turiştii care ajung la Sarmizegetusa Regia descoperă aici o curăţenie desăvârşită. Monumentele sunt vizibile, altădată erau acoperite de bălării. Este un regulament mai strict de vizitare, necesar pentru ca totul să fie în ordine, iar datorită măsurilor pe care le-am luat se poate spune că trăim în normalitate”, a declarat Brilinsky.

Sarmizegetusa, august 2014



Aşa arăta situl în 2010:


Vă recomandăm şi:

Matriţa bijutierului dacilor din Sarmizegetusa Regia va fi expusă în Muzeul din Deva. Povestea piesei care a uimit oamenii de ştiinţă

O matriţă din bronz, din atelierul unui bijutier din vremea dacilor, se va alătura colecţiilor Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva. Va fi piesa de rezistenţă a unui muzeu care adăposteşte peste două kilograme de aur şi peste trei kilograme de argint în bijuterii şi obiecte de artizanat vechi de până la două milenii.

Un yoghin a plătit o amendă de 500 de lei pentru un ritual în sanctuarul solar de la Sarmizegetusa Regia

Jandarmii au amendat cu suma de 500 de lei un turist care a intrat în sanctuarul mare circular din Sarmizegetusa Regia pentru a medita. Bărbatul le-a declarat oamenilor de ordine că a parcurs un drum de 3.000 de kilometri din Irlanda, pentru a se ruga în fostul templu dacic, în seara în care „cerurile s-au deschis”.

FOTO Pelerinaj de Sânziene: ziua când se deschid cerurile peste cetăţile dacice. În Sarmizegetusa ritualurile sunt interzise

Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei devin locuri de pelerinaj în perioada Sânzienilor. Aici, „cerurile se deschid”, spun cei care se îndreaptă spre monumentele UNESCO pentru a medita în incintele sacre, însă în cetatea Sarmizegetusa Regia, considerată un centru energetic, practicile religioase şi mistice au fost interzise.

Copilul care a descoperit o comoară de galbeni în valoare de 500.000 de euro

Flavius are 11 ani şi se poate considera unul dintre cei mai norocoşi copii din satul hunedorean Ocolişu Mic de la poalele cetăţilor dacice. A dat peste o comoară de galbeni, în valoare de aproape 500.000 de euro, însă nu s-a gândit nicio clipă la valoarea ei. S-a bucurat doar de descoperire şi a dat banii familiei, care i-a predat apoi autorităţilor.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie