Video VIDEO Priveliştile de poveste ale cetăţii Blidaru. Ce amintiri lasă turiştii care vizitează locul antic din munţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Blidaru a rămas una dintre cele mai bine conservate cetăţi dacice din România. Urcuşul spre locul din Munţii Orăştiei este dificil, dar eforturile vizitatorilor sunt răsplătite de frumuseţea aşezării.

GALERIE FOTO

Poteca spre cetatea dacică Blidaru urcă de la marginea satului Costeşti pe versantul abrupt de peste râul Orăştiei, apoi se afundă în pădurea de fag şi mesteacăn, ieşind într-un luminiş în apropierea aşezării antice.

Traseul de o oră, cel mai accesibil pentru oaspeţii locului, poate fi parcurs doar pe jos, iar vizitatorii sunt sfătuiţi să poarte bocanci şi să aibă provizii de apă. În aceste zile, pădurea se trezeşte la viaţă, iar călătorii sunt întâmpinaţi de privelişti în culori proaspete de primăvară, într-o atmosferă animată de trilurile păsărilor.

O mulţime de copaci bătrâni printre care se strecoară cărarea spre Blidaru au fost marcaţi cu numele şi mesajele turiştilor, scrijelite de-a lungul ultimelor decenii în scoarţa arborilor. Astfel de „amintiri” apar la tot pasul, de la poalele muntelui, până la cetate.

Fortul dacilor

Blidaru, o fortăreaţă din blocuri groase de calcar, aduse de daci de la Măgura Călanului, şi apoi marcate cu litere greceşti, oferă o privelişte spectaculoasă.

Cetatea a fost construită în secolul I î.Hr. şi avea, potrivit istoricilor, şi un rol de a proteja Sarmizegetusa Regia împotriva cuceririi romane.

Cetatea dacică Blidaru, aprilie 2018 / ADEVĂRUL

A fost una dintre cele mai puternice fortăreţe militare ale dacilor, dar în prezent ruinele - monument istoric aflat în patrimoniul UNESCO – au rămas doar o destinaţie pentru turiştii pasionaţi de excursii pe munte. Spre deosebire de celelalte cetăţi dacice, locul este mai bine conservat şi pentru că accesul turiştilor este mai dificil. Şi aici, porţiuni din ziduri s-au desprins însă şi s-au prăvălit în vale, în timp ce altele au fost proptite cu ţăruşi din lemn.

Aşezarea, înconjurată de un gard de lemn, ţărănesc, este mai mică decât cele de la Costeşti şi Sarmizegetusa Regia şi nu prezintă ruinele unor temple, cum sunt numeroasele edificii de cult descoperite în cele două situri. Singurul sanctuar se afla la câteva sute de metri de cetate, în locul numit „Pietroasa lui Solomon”.



Cisternele de la Blidaru
La Blidaru, în afara ruinelor fortăreţei, vizitatorii pot vedea cum arăta una dintre marile cisterne de alimentare cu apă păstrate din vremea dacilor. Construcţia de formă paralelipipedică, cu pereţii tencuiţi cu cărămidă, nisip şi var, avea o capacitate de aproape 200 metri cubi şi era alimentată cu apa unui izvor, printr-o conductă de lut ars.

În apropiere, o altă cisternă, bine conservată, a fost săpată în stâncă şi căptuşită cu scânduri. Cercetările ştiinţifice de la Blidaru nu au vizat decât o mică parte din zona cetăţii, iar cele mai mari campanii arheologice s-au derulat în anii 1950, cu tehnologia acelor vremuri. Cetatea Blidaru a rămas un reper pentru pasionaţii de istorie antică. Se numără printre cele cele şase fortăreţe dacice din Munţii Orăştiei care fac parte din patrimoniul mondial UNESCO.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Marele proiect al cetăţii dacice Blidaru, din anii '70: funicularul de doi kilometri care urma să îi schimbe soarta

Semnal de alarmă pentru cetăţile dacice: autorităţile sunt acuzate că au ascuns adevărul la UNESCO despre starea lor

FOTO Tărâmul de vis al cetăţilor dacice: Parcul Natural Grădiştea Muncelului. Povestea ultimului locuitor dintr-un sat invizibil pe harta judeţului Hunedoara

Mai multe pentru tine:
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Tragedie într-o stațiune de schi. Un copil de cinci ani a murit după ce a rămas prins într-un travelator aflat în funcțiune