VIDEO Primele măsuri după accidentele grave petrecute în „punctul negru” de pe Drumul Naţional 66 Haţeg - Petroşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Au fost luate măsuri pentru prevenirea accidentelor rutiere, într-unul dintre cele mai riscante sectoare ale Drumului Naţional 66 Haţeg - Petroşani.

O analiză a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara a arătat că pe sectorul de pe Drumul Naţional 66, între Băniţa şi Merişor, în zonele de urcare, din cauza indisciplinei în trafic, s-au produs numeroase accidente rutiere grave, fiind unul din punctele negre de pe DN 66.

„Secţia de Drumuri Naţionale Deva a montat în ultimele zile 900 de metri de parapet axial din beton în această zonă. Pe parapete au fost montaţi şi butoni luminoşi, astfel încât circulaţia să se desfăşoare în siguranţă. Acţiunea va contina prin montarea a aproape 4.000 de metri de astfel de parapete pe drumurile din judeţul Hunedoara”, a informat Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara.

În trecut şi pe sectorul Dealul Haţegului, la fel de riscant din cauza curbelor şi a declivităţii mari, au fost montaţi parapeţi de beton, care să despartă sensurile de circulaţie, şi pe marginea şoselei.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Şantierul Autostrăzii Lugoj - Deva a intrat în conservare. Lucrările vor fi reluate după sărbătorile de iarnă

Autostrada cu cele mai lungi tuneluri din România a rămas în impas. De ce întârzie startul lucrărilor pe „coridorul verde”

VIDEO Cum este „zidit” Dealul Liliecilor pe şantierul Autostrăzii Lugoj - Deva. Ministrul Transporturilor: „Este prima lucrare de asemenea anvergură”

Mai multe pentru tine:
Arheologii descoperă o inscripție veche bulgară și numeroase artefacte la săpăturile cetății Nikopol
Turiști români, prinși la furat în Grecia dintr-un magazin al unei conaționale: „Dacă nu aveau 1 euro să plătească săpunul, îl ofeream gratuit”
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
O femeie a descoperit la spital că avea sute de fire de aur în articulații. Care este explicația
Divinitatea va fi alături de două zodii începând cu 8 septembrie. Este ziua zero, multe lucruri se schimbă, iar o perioadă cu adevărat înfloritoare începe
De ce tot amână Prodanca nunta cu Ronald Gavril? „Nu-l mai vedeți!”
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Boala din cauza căreia Andreea Marin a slăbit 5 kg: „A fost mai neplăcut!” Ce spune despre viața sentimentală, după despărțirea de Adrian Brâncoveanu: „Sunt foarte matură și foarte asumată în ceea ce fac!”
Brigitte, câștig de cauză în procesul cu Raluca Podea! „Și-a făcut imagine pe spatele meu că am fost nevasta lui Ilie Năstase! Aștept banii!” Nevasta lui Pastramă a fugit iar la Dubai!
Ştrudel cu nuci aşa cum n-ai mai gustat până acum
Prințesa uitată Ka’iulani, frumusețea exotică și tragică a Hawaii-ului. Ea a sfidat America