Video VIDEO Preoţii au sfinţit apa artezienelor de un milion de euro. Centrul pietonal din Hunedoara a fost inaugurat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O slujbă religioasă a avut loc la fântână arteziană. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

O slujbă religioasă a avut loc în faţa fântânii arteziene din noua Piaţă Regele Ferdinand din Hunedoara, la inaugurarea investiţiei de peste două milioane de euro.

Peste 1.000 de oameni s-au strâns, joi seara, de Ziua Europei, în noua Piaţă Regele Ferdinand din Hunedoara, pentru a asista la inaugurarea centrului pietonal şi a celor trei fântâni arteziene.

GALERIE FOTO

După ce a fost tăiată panglica noii pietonale, un sobor de preoţi a oficiat o slujbă religioasă, prin care a fost sfinţită investiţia. Preoţii au turnat aghiasmă în fântâna arteziană muzicală, înconjurată de localnicii veniţi în număr mare, în ciuda ploii.

Oamenii au venit de la ora 19 în piaţă, însă programul muzical al fântânii arteziene începe de la ora 21. Între timp, localnicii au fost invitaţi să asiste la un spectacol folcloric şi de dansuri populare.

Potrivit primarului Dan Bobouţanu, specatcolul de sunete şi lumini al artezienei muzicale va putea fi văzut vineri, sâmbătă şi duminică de la ora 21 până la ora 22:05, în trei reprize, de câte 15 minute, cu o pauză de 10 minute. La ora 22:05, melodiile se vor opri. În afara spectacolului de sunete şi lumini, fântânile vor funcţiona în fiecare zi de la ora 10  până la ora 24.

Modernizarea Bulevardului Corvin a început în august 2018 şi presupune realizarea a trei fântâni arteziene; reabilitarea platoului Casei de Cultură; realizarea infrastructurii de comunicaţii şi control acces în zona pietonală Bulevardul Corvin şi platou Casa de Cultură; modernizarea străzilor, parcărilor şi trotuarelor, lucrări de extindere a reţelei de alimentare cu apă şi canalizare, instalaţii de pompare şi reabilitare stradală în municipiul Hunedoara - Bd. Corvin şi străzi adiacente (partea a IV-a - Bd. Corvin); modernizarea, reabilitarea şi extinderea iluminatului public pe platoul din faţa Casei de Cultură şi pe Bd. Corvin, a informat Primăria Hunedoara. Valoarea celor cinci proiecte integrate a fost estimată iniţial la 9.115.312 lei (fără TVA).

Cel mai mult au costat fântânile arteziene de pe Bulevardul Corvin: circa 4,8 milioane de lei fântâna muzicală, amplasată în faţa teatrului, de 188.000 de lei pentru fântâna mijlocie, de pe Bulevardul Corvin, şi de 144.000 de lei pentru fântâna mică, de pe Strada George Enescu, potrivit estimărilor iniţiale, publicate pe site-ul Primăriei Hunedoara. Constructorii susţin că artezienele au costat mai puţin faţă de preţul estimat la începerea construcţiei.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Când va fi inaugurat noul centru pietonal şi artezienele de peste un milion de euro din Hunedoara

FOTO Cele mai spectaculoase arteziene din România. Jocurile de lumini şi apă în care s-au investit milioane de euro

VIDEO Cum arată lista melodiilor noii arteziene de un milion de euro. Shakira şi Piraţii din Caraibe sunt printre favoriţi

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție