VIDEO Mănăstirea Prislop, la 30 de ani de la moartea lui Arsenie Boca. De ce nu a fost canonizat „Sfântul Ardealului”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 10.000 de oameni sunt aşteptaţi, joi, la Mănăstirea Prislop, la comemorarea duhovnicului Arsenie Boca, de la moartea căruia se împlinesc 30 de ani.

Miercuri, după-amiază, a fost agitaţie mare la Mănăstirea Prislop din judeţul Hunedoara, unde au avut loc ultimele pregătiri pentru parastasul duhovnicului Arsenie Boca, de la moartea căruia în 28 noiembrie se împlinesc 30 de ani.

GALERIE FOTO

Gardurile de pe marginea aleilor mănăstirii au fost reparate, au fost aduse flori proaspete la mormântul fostului stareţ, iar oamenii au făcut curăţenie în zonele verzi din curte şi în grădinile aşezământului. Pentru cei aproape 10.000 de pelerini aşteptaţi la hram, au fost pregătite mii de porţii de mâncare de post.

Agitaţie a fost şi în împrejurimile Mănăstirii Prislop. Miercuri, parcarea a fost plină de maşini, iar mulţi dintre cei veniţi aici au relatat că rămân peste noapte la pensiunile şi la casele localnicilor care oferă găzduire peste noapte. În târgul de la marginea mănăstirii, comercianţii şi-au făcut ultimele provizii de suveniruri pentru ziua în care speră să aibă cele mai mari vânzări, iar în satele Silvaşu de Sus şi Silvaşu de Jos din vecinătate, oamenii au scos la drum mesele cu produse locale şi pancarte în care anunţă locurile de cazare rămase disponibile.Unii dintre pelerini şi-au încercat norocul la mănăstire, întrebând dacă mai sunt disponibile locuri pentru a fi găzduiţi măcar o noapte, însă miercuri era deja prea târziu pentru a fi serviţi.

De ce nu a fost canonizat
„Nu am crezut că o să mai ajung vreodată la mormântul părintelui Arsenie Boca, deşi de mulţi ani mi-am dorit să vin aici”, spune Maria, o pensionară venită cu un grup de pelerini din judeţul Dolj. Împreună cu tovarăşele sale de călătorie, s-au cazat la o pensiune din Haţeg şi povestesc că de la primele ore ale dimineţii de joi vor reveni la slujba de comemorare a duhovnicului de la Prislop. Regretul femeii este că Arsenie Boca nu a fost trecut încă de Biserica Ortodoxă Română în rândul sfinţilor deşi primele demersur pentru canonizarea lui datează de mai mulţi ani. O explicaţie pentru nedumerirea pelerinilor a fost oferită recent de reprezentanţii BOR.

„Canonizarea sfinţilor fiind un proces anevoios, nu se face în pripă sau sub emoţii de moment, mai ales când este vorba despre persoane trecute de curând la Domnul, iar mărturiile prezente despre acestea sunt contradictorii. Până la luarea unei decizii finale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe recomandă clericilor şi credincioşilor – indiferent dacă susţin canonizarea sau se opun acesteia – să aştepte cu rugăciune şi răbdare rezultatul final al subcomisiei sinodale, evitând atât idealizarea excesivă a persoanei părintelui Arsenie Boca, cât şi denigrarea lui”, arăta un comunicat al BOR.

Reprezentanţii Sfântului Sinod al BOR au mai arătat că s-a luat act de propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Ardealului de canonizare a duhovnicului Arsenie Boca şi de documentaţia înaintată în acest sens şi vor fi evaluate şi referate ale cercetătorilor istorici permanenţi desemnaţi de mitropolii să cerceteze documentele CNSAS pentru a prezenta activitatea sa în perioada 1945-1989.



Cine a fost Arsenie Boca
Arsenie Boca (n. 29 septembrie 1910, Vaţa de Sus, Hunedoara - d. 28 noiembrie 1989, Sinaia) a fost părinte ieromonah, teolog şi pictor de biserici, stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus şi apoi la Mănăstirea Prislop. Odată cu instaurarea regimului comunist în anul 1945, Arsenie Boca a intrat pe lista neagră autorităţilor comuniste, trecând prin calvarul anchetelor şi al arestărilor. Acuzat că ar fi sprijinit membri ai Mişcării Legionare, călugărul a fost închis în arestul Siguranţei din Braşov, a fost trimis apoi să munceasă la Canalul Dunăre – Marea Neagră, în lagărele destinate zecilor de mii de deţinuţi politici, iar până la mijlocul anilor 1950 a mai trecut prin închisorile Jilava, Timişoara şi Oradea.

După eliberarea din temniţele comuniste, Arsenie Boca nu şi-a mai putut relua activitatea de preot. Duhovnicul a murit în 28 noiembrie 1989, iar dorinţa sa a fost să fie înmormântat la Mănăstirea Prislop.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Vedeta TV care a stârnit controverse după şedinţa foto sexy la mormântul lui Arsenie Boca: „Erau 40 de grade. Dumnezeu nu judecă un decolteu“

Secretul lui Arsenie Boca: femeia care a stat 40 de ani lângă el. Cutremurătoarea poveste a Zamfirei, tânăra pe care duhovnicul nu a lăsat-o să se omoare

Fotografii unice de la înmormântarea părintelui Arsenie Boca au fost publicate în premieră după 25 de ani


 

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!