Video VIDEO Cetatea Devei, mai pustie ca niciodată. Ce s-a ales de „boomul turistic” anunţat după investiţia uriaşă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi în ultimii ani au fost investite circa nouă milioane de euro în reabilitarea Cetăţii Devei, monumentul istoric emblematic din vestul ţării a rămas în 2019 aproape pustiu, cu excepţia lunilor de vară.

Primele zile de iarnă au adus liniştea în Cetatea Devei, unul dintre cele mai mari monumente medievale din România.

GALERIE FOTO

Odată cu răcirea vremii, aşezarea din secolul al XII-lea a rămas pustie, iar pe aleile sale pietruite turiştii îşi fac apariţia din ce în ce mai rar.

La porţile monumentului, singurii oameni care pot fi văzuţi aproape în fiecare zi sunt câţiva crescători de oi şi capre, care se îndreaptă cu turmele duse la păscut în pădurea de la poalele sale.

Deşi până în 2016 au fost cheltuite nouă milioane de euro din fonduri europene în reabilitarea a două dintre cele trei incinte ale Cetăţii Devei, investiţia nu a adus „boom-ul turistic” anunţat de reprezentanţii municipalităţii. După restaurarea finalizată în primăvara anului 2016, fortăreaţa  şi-a mărit considerabil suprafaţa de vizitare, au fost create spaţii noi expoziţionale şi zone destinate organizării unor evenimente.

Locurile au rămas pustii, iar uşile unora dintre încăperi au rămas încuiate. A rămas închis şi „palatul” cetăţii (Incinta I), locul unde se găsesc cele mai multe vestigii istorice, dar care nu a fost cuprins în primul proiect de reabilitare finanţat de Uniunea Europeană. Iar de la începutul anului, lacătul a fost pus pe ghereta agenţilor de pază care îi întâmpinau pe vizitatori la intrarea pe Poarta 1.

În 2019, cei mai mulţi turişti au ajuns la Cetatea Devei în luna iulie când pentru trei zile aici a avut loc un festival de muzică electronică. Evenimentul a stârnit controverse, după ce organizatorii au fost lăsaţi să intre cu maşinile pe aleea pietonală a cetăţii şi au produs distrugeri pe o porţiune de peste 500 de metri a acesteia. „Un număr de 173.000 de turişti, români şi străini, au vizitat Cetatea Deva de la începutul anului 2019 până în prezent. Statistica include doar vizitatorii care au folosit telecabina care facilitează accesul la monument. Însă telecabina de pe Cetatea Deva a funcţionat, anul acesta, doar începând cu data de 8 martie”, a informat Primăria Deva. În aceeaşi perioadă, numărul turiştilor care au vizitat Castelul Corvinilor a fost de peste două ori mai mare, de aproape 400.000 de oameni, deşi biletele de vizitare a monumentului medieval din Hunedoara costă până la 35 de lei.

Cetatea de la „Spaţii Verzi”

Deşi este monument istoric de Categoria A, spre deosebire de Castelul Corvinilor, Cetatea Devei nu are un muzeu propriu sau un serviciu la care să fie angajaţi oameni cu studii de istorie sau arheologie. A rămas adminstrată de primărie prin Servicul Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală (SPIGM), care se mai ocupă şi de întreţinerea spaţiilor verzi din Deva. Situaţia ei s-ar putea schimba, susţin reprezentanţii Primăriei Deva, care au obţinut în 2019 finanţare de la Uniunea Europeană pentru restaurarea incintei I a monumentului istoric. De asemenea, în planurile municipalităţii intră achiziţia unei noi telecabine cu capacitate mai mare decât cea actuală, veche din 2004, care s-a defectat de mai multe ori în ultimii ani.

Cetatea Devei datează, potrivit unor istorici, din secolul al XII-lea şi a fost una dintre cele mai greu de cucerit fortăreţe din Transilvania medievală. De la începutul secolului al XIX-lea a intrat în ruină, iar în anul 1849 o explozie a dus la distrugerea ei aproape în întregime.


Vă recomandăm să citiţi şi:

FOTO Cum arată Godeanu, „muntele sfânt al dacilor”, după catastrofele care au nimicit zeci de hectare de pădure

Unde se află Kogaionon, „muntele sfânt al dacilor“. Zece indicii care au dus la identificarea locului

Secretele celor mai prospere oraşe antice dispărute: capitala întemeiată de romani şi coloniile greceşti înghiţite de mare 

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum