VIDEO Cel mai complex şantier. Dealul liliecilor încurcă planurile optimiste de realizare a Autostrăzii Lugoj - Deva

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stadiul fizic al lucrărilor la Lotul IV al viitoarei autostrăzi Lugoj – Deva a depăşit 90 la sută, însă termenul de realizare a celor 22 de kilometri, trimestrul IV al acestui an, pare tot mai greu de îndeplinit. O arată şantierul de pe „Dealul Liliecilor”.

Sute de muncitori au fost mobilizaţi la lucru pe şantierul Lotului IV al Autostrăzii Lugoj – Deva, cei mai mulţi în zona versantului de la marginea localităţii Şoimuş, numit şi Dealul Liliecilor, după grota cu lilieci care a întârziat proiectul timp de peste un an.

În zona întinsă pe aproape doi kilometri au avut loc în ultimii doi ani cele mai complexe lucrări: excavarea versantului, construcţia sectorului de autostradă suspendat pe piloni şi realizarea zidului de sprijin.

Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a anunţat că tronsonul va fi realizat până la sfârşitul acestui an, însă cu trei luni înainte de acest termeni, lucrările sunt departe de a fi executate. Nici construcţia nodului rutier de la Şoimuş şi a conexiunii cu Autostrada Deva – Sibiu nu sunt finalizate. Lucrările la cei 22,1 de kilometri ai Lotului IV au depăşit stadiul fizic de 90 la sută.

Autostrada Lugoj – Deva va însuma 100 de kilometri. Lotul I, dintre Traian Vuia - Sanoviţa, de 27,4 kilometri, a fost inaugurat în decembrie 2013, iar circa 16 kilometri din Lotul al doilea au fost deschişi circulaţiei anul trecut. Loturile II, III şi IV se află în şantier din 2014 şi trebuiau finalizate, potrivit contractului iniţial, în mai 2016.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Autostrada imposibilă: 21 de kilometri sunt în şantier de patru ani, iar drumarii riscă rezilierea contractului

Încă un an aproape sterp pentru Autostrada Vestului: 15 kilometri deschişi din cei 70 promişi. Cum au avansat lucrările în 2017

VIDEO Marea provocare pe şantierul Autostrăzii Lugoj - Deva: excavarea versantului imens de pe malul Mureşului

Soarta incertă a Autostrăzii Lugoj - Deva. Problemele grave între constructorii spanioli şi CNAIR nu au fost rezolvate

VIDEO Autostrada Deva - Lugoj văzută din avion. Filmările aeriene care arată cât au lucrat constructorii în ultimul an

Mai multe pentru tine:
Ştrudel cu nuci aşa cum n-ai mai gustat până acum
Progrese mari pe unul dintre cele mai spectaculoase drumuri montane ale României, pe o rută strategică
Două zodii vor încheia un ciclu karmic dificil de 10 ani până la finalul anului 2025. Vor păși într-o nouă eră a vieții lor, mult mai bună
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Boala din cauza căreia Andreea Marin a slăbit 5 kg: „A fost mai neplăcut!” Ce spune despre viața sentimentală, după despărțirea de Adrian Brâncoveanu: „Sunt foarte matură și foarte asumată în ceea ce fac!”
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Arheologii descoperă o inscripție veche bulgară și numeroase artefacte la săpăturile cetății Nikopol
Tensiune explozivă la PSG: ucraineanul Zabarnîi cere alungarea rusului Safarov din vestiarul campioanei Europei
Șoc la „Insula Iubirii”: Maria și Marius Avram s-au despărțit, iar Marius a părăsit Thailanda cu ispita Oana Monea. Cum au ajuns iar împreună?
Divinitatea va fi alături de două zodii începând cu 8 septembrie. Este ziua zero, multe lucruri se schimbă, iar o perioadă cu adevărat înfloritoare începe
Prințesa uitată Ka’iulani, frumusețea exotică și tragică a Hawaii-ului. Ea a sfidat America