Video VIDEO Bijuteria de pe malul Streiului. Ce secrete păstrează biserica medievală din Streisângeorgiu, veche de şapte secole
0Biserica medievală Streisângeorgiu, una dintre cele mai vechi din România, are poveste impresionantă. Aşezarea de pe valea Streiului a fost inclusă recent pe lista indicativă a monumentelor UNESCO, alături de alte cinci biserici cneziale din Hunedoara.
La marginea oraşului Călan, pe malul Streiului, se află una dintre cele mai vechi biserici din ţară, o aşezare care, potrivit istoricilor, dăinuieşte de şapte secole.
Biserica din Streisângeorgiu a fost inclusă recent pe lista indicativă a monumentelor UNESCO, alături de bisericile medievale Ostrov, Sântamaria Orlea, Densuş, Strei şi Gurasada.
Potrivit arheologilor, biserica datează din anii 1313-1314, conform unei inscripţii descoperite în altarul acesteia. „În anul 1313/1314 am făcut biserica, cu ajutorul sfântului Gheorghe şi al Maicii Domnului şi al tuturor sfinţilor, întru ajutorul şi iertarea păcatelor cneazului Balea şi întru ajutorul şi mântuirea şi iertarea păcatelor popii Naneş şi ale lui Teofil zugravul”, arăta inscripţia slavă. Mormintele din jurul bisericii datează din secolele XII-XIII, iar în curte s-au păstrat mai multe lespezi antice, cu caractere latine. Pe locul bisericii de zid a existat o biserică de lemn, cu acelaşi plan şi aceleaşi dimensiuni, datată în a doua jumătate a secolului al XI-lea.
Cea mai veche biserică românească
Istoricul Nicolae Iorga a cercetat-o şi a numit-o „Cea mai veche ctitorie de nemeşi români din Ardeal”. El descrie o frescă bizantină, veche de cinci secole, care atestă legătura cu istoria românilor din Ardeal.
„Luată din biserica de la Streiu-Singiorz, în districtul Huniedoarei, ea înfăaţişează pe ctitori ţinând, după obiceiu, pe palme o biserică de stil mai curând apusean, cu un turn lipit în faţă şi cu altarul în retragere faţă de zidurile naosului. Fereşti, care par a fi fost încadrate gotic, se înşiruesc de-a lungul clădirii: două la turn, trei la naos, una la altar. Ctitorii poartă dulame roşii şi verzi ca ale boierilor noştri în epoca mai veche, tivite jos, se pare, cu blăni; picioarele sunt cuprinse, după obiceiul apusean, în nişte cizme fără călcâiu, cum se întâlnesc şi în Orient şi în armura cavalerilor din Occident. Săbii cu caracter turcesc, recurbate, cu mânerul în spadă, îi sunt cuprinse de brâu. Au părul lung, lăsat în chică şi doi din ei poartă barbă mică şi mustăţi resfrânte în jos. Femeia este îmbrăcată româneşte, cu un văl care i se lasă pe umeri, înfăşurându-i. E tivit cu ţarţaramuri fine”, scria Nicolae Iorga.
Biserica jupâniţei Nistora
Biserica din Streisângeorgiu a fost clădită din piatră brută şi cărămidă, alternând în straturi foarte neregulate, informa istoricul de artă Virgil Vătăşianu, în 1930. „Ctitorii acestei biserici de tip poporal nu puteau să fie alţii decât tot oameni din popor sau cel puţin în strânsă legătură sufletească şi culturală cu poporul. Astfel trebuie să ne închipuim că nemeşii aceştia pe care i-am întâlnit drept ctitori, erau încă neînstrăinaţi de poporul de jos, de poporul românesc, din care făceau parte. Ştiri pozitive avem numai despre jupânul Chendereş şi jupâniţa Nistora, ctitorii sau restauratorii bisericuţei din Streisângeorgiu, unde se află şi portretele lor, şi unde jupâniţa Nistora apare în costum naţional românesc. Inscripţiile slavone referitoare la întemeiere, citate şi tălmăcite de dl. Iorga sunt următoarele: Robul lui Dumnezeu, jupân Laţco, roaba lui Dumnezeu, jupâniţa Nistora, ctitorul jupân Kendereşu, robul lui Dumnezeu Vlaicu fiul lui Kendreş au închinat mănăstirea Sfântului Gheorghe, moşul lor, Litovoi diac. În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh a zidit jupânul Kendereş şi jupâniţa lui Nistora şi fii lui această mănăstire sfântului, marelui mucenic şi ostaş al lui Christos, Gheorghe şi s-a săvârşit şi s-a scris pentru pomenire şi sănătatea şi mântuirea sufletelor lor în zilele lui Zsigmon Craiul, Voievozii ardeleni Ioaneş şi Iacov, anul 6917, Octomvrie 2 zile”, informa Virgil Vătăşianu, în volumul „Vechile biserici de piatră româneşti, din judeţul Hunedoara”, publicat la Cluj-Napoca, în 1930.
Aşadar, potrivit inscripţiei, biserica ar fi fost ridicată sau restaurată în anii 1408 – 1409. „Bisericile româneşti din judeţul Hunedoara sunt clădiri simbolice, înzestrate câteodată cu caracteristicile clădirii memoriale, adăpostând relicve, dar mai ales clădiri votive, închinate unui sfânt. În schimb ele nu îndeplinesc niciodată funcţia de bolniţă, cum e cazul mai ales în Moldova. Toate bisericuţele sunt şi mici clădiri de adunare, atât cât permite spaţiul redus, amplificat câte o dată prin încăperi adause”, adăuga istoricul Virgil Vătăşianu.
Vă recomandăm să citiţi şi: