VIDEO „Alba-neagra” cu 21 de kilometri de autostradă vitali. Ce se întâmplă pe Lotul 3 Ilia - Holdea în ziua decisivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ultimatumul dat de ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, constructorilor celor 21 de kilometri din Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva, de a finaliza lucrările, s-a încheiat joi.

UPDATE: Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj - Deva nu a fost deschis circulaţiei, joi, după întâlnirea dintre reprezentanţii CNAIR şi constructori. Niciuna dintre părţi nu a oferit informaţii despre situaţia în care se află. Lucrările pe cei 21 de kilometri dintre Ilia şi Holdea nu sunt finalizate, cel puţin pe marginile autostrăzii.

Ştirea iniţială:

Ministrul Transporturlor, Răzvan Cuc, nu a mai ajuns joi, pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva, aşa cum anunţase cu două zile în urmă, în schimb au venit reprezentanţi ai Companiei Naţionale de Adminstrare a Infrastructurii Rutiere pentru a evalua modul în care constructorii celor 21 de kilometri între Ilia şi Holdea s-au achitat de sarcini.

GALERIE FOTO


La nodul rutier de la Ilia, joi după-amiază a fost adus un utilaj pentru a aşeza parapeţii de beton pe bretelele de intrare pe autostradă, în locul balizelor de plastic.

Muncitorii susţineau că nu va mai fi deschisă circulaţia pe Lotul 3, însă situaţia s-ar putea schimba după întâlnirea de astăzi dintre reprezentanţii CNAIR şi cei ai constructorului.

Joi, până la ora 16, CNAIR nu a emis nicio informare cu privire la situaţia tronsonului Ilia – Holdea, iar directorul CNAIR, Sorin Scarlat, şi purtătorul de cuvânt al instituţiei, Alin Şerbănescu, nu au răspuns la telefon. La rândul lor, constructorii au refuzat să ofere informaţii.

Ultimatum de 10 zile

În 12 august, Comisia de recepţie a CNAIR a refuzat începerea procedurilor de recepţie pentru cei 21 de kilometri de autostradă, construiţi între Ilia şi Holdea.

„Antreprenorul spaniol a primit în cursul zilei de luni, 12 august, o înştiinţare de remediere pentru neconformităţile găsite la lotul 3, pentru a le remedia pentru o perioadă de 10 zile, asta înseamnă că joia viitoare, dacă nu remediază aceste neconformităţi care ţin de siguranţa traficului, Compania de Autostrăzi va purcede la rezilierea contractului, va prelua autostrada Compania de Autostrăzi, va face acele remedieri care se pot face în 10 zile şi vom da în trafic şi ceilalţi kilometri până la sfârşitul lunii august”, declara marţi, 13 august, minstrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

La rândul lor, antreprenorii au susţinut, într-un comunicat de presă, că „lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva este perfect corespunzător, respectă standardele tehnice şi de calitate ale unei autostrăzi europene şi este 100% pregătită pentru desfăşurarea traficului fără niciun pericol pentru utilizatori. În opinia Asocierii nu există motive tehnice pentru ca CNAIR să nu efectueze recepţia proiectului”.

Miercuri, doar Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj - Deva, de 22 de kilometri, între Deva (Şoimuş) şi Ilia, a fost recepţionat şi dat în folosinţă, după ce CNAIR a preluat două dintre bretelele construite pe Lotul 3, la nodul rutier de la Ilia, în ciuda opoziţiei constructorilor Lotului 3.

Lucrările la Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj - Deva au început în primăvara anului 2013 şi aveau ca termen de finalizare luna mai 2016.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Autostrada Lugoj - Deva, în blocaj înaintea inaugurării aşteptate de 5 ani. Lotul 3 nu poate fi deschis, iar pentru Lotul 4 se caută o soluţie de compromis

Autostrada Lugoj - Deva: probleme grave semnalate pe unul dintre tronsoane la recepţia lucrărilor la cei 43 de kilometri. Doar un lot ar putea fi inaugurat

VIDEO Autostrada Lugoj - Deva, Lotul 3. Drumarii pregătesc recepţia celor 21 de kilometri construiţi cu întârzieri record

VIDEO Premieră pe Autostrada Lugoj - Deva, la cinci ani de la startul lucrărilor. Ce se întâmplă pe Dealul Liliecilor şi cât a mai rămas de construit din autostradă 

Autostrada Lugoj - Deva, Lotul 4 înainte de recepţie: „Este exclus ca autostrada să nu fie deschisă până de Sfânta Maria”

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova