VIDEO Accident grav pe calea ferată: maşina unui tânăr a fost lovită de tren. Doi adulţi şi un copil au ajuns în spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O familie cu un copil a ajuns în spital, în urma unui accident grav petrecut vineri în apropierea Devei, la Mintia. Maşina condusă de un tânăr de 35 de ani a fost lovită de un tren Rapid, după ce şoferul a tăiat calea locomotivei.

Un accident grav s-a petrecut vineri, în satul Mintia de la marginea Devei, la o trecere de cale ferată. Un tânăr imprudent a tăiat calea trenului Rapid, iar maşina condusă de acesta a fost lovită.

Potrivit reprezentanţilor Inpspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, în jurul orei 17.00, şoferul  în vârstă de 35 de ani, din oraşul Simeria, care conducea un autoturism pe DC 129B, din direcţia satului Mintia spre Drumul Naţional 7, la trecerea la nivel cu calea ferată, nu a respectat semnificaţia semnalelor acustice şi luminoase aflate în funcţiune, autoturismul respectiv fiind lovit de un tren I.R., care circula pe relaţia Arad - Simeria.

Accident feroviar în Mintia

Accident în Mintia: maşina condusă de un tânăr, lovită de tren

„În urma impactului, conducătorul auto, soţia acestuia şi fiica celor doi, în vârstă de 7 ani, au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Hunedoara - Deva, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate”, a precizat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Copilul se află în stare mai gravă decât părinţii săi. Maşina a fost distrusă aproape în întregime.


Vă recomandăm şi:

VIDEO Accident rutier în Hunedoara: o tânără a fost rănită în impactul violent provocat de un şofer băut şi fără permis

Un accident rutier s-a petrecut miercuri seară în municipiul Hunedoara. Un tânăr aflat la volanul unui autoturism a pierdut controlul direcţiei şi a izbit violent o maşină parcată. Şoferul era băut.

VIDEO Accident rutier în Hunedoara: maşina aruncată pe trotuar din impactul violent a rănit o femeie

Accident rutier în Hunedoara: trei oameni au fost răniţi în impactul dintre două maşini, petrecut în seara de joi, pe Bulevardul Traian din Hunedoara. Una dintre victime este o femeie care se deplasa pe trotuar şi a fost lovită de o maşină proiectată în afara carosabilului, în urma impactului.

VIDEO Un şofer s-a prăbuşit cu maşina în Râul Mare: la un pas de tragedie, după ce nu a mai văzut drumul pe furtună

Şoferul unei autoutilitare a fost la un pas de tragedie în urma unui accident rutier petrecut pe Drumul Judeţean 685, în zona turistică Brădăţel. Bărbatul a pierdut controlul volanului şi s-a prăbuşit într-o râpă, de pe podul peste Râul Mare.

VIDEO Accident rutier la intrare în Deva: două maşini s-au ciocnit frontal. Traficul a fost blocat zeci de minute

Două autoturisme s-au ciocnit frontal pe Drumul Naţional 7, la intrarea în municipiul Deva. Accidentul rutier s-a petrecut miercuri, după-amiază, iar timp de câteva zeci de minute traficul rutier a fost blocat.

FOTO Un şofer şi-a pierdut maşina cu care a plonjat în râu. Bărbatul s-a salvat, dar autoturismul a fost luat de ape

Scene ciudate s-au petrecut în Uricani: un şofer a plonjat cu autoturismul în râul Jiu şi deşi a reuşit să se salveze din maşina distrusă, a pierdut autoturismul, luat de apele învolburate.

VIDEO Depăşire riscantă filmată în timp real. Un şofer teribilist a fost la un pas să provoace o tragedie pe DN 7

Un şofer aflat într-o depăşire riscantă putea provoca o tragedie pe şoseaua Deva – Sibiu, la intrarea în oraşul Simeria. Imaginile scenelor dramatice de pe Drumul Naţional 7 au fost înregistrate de un alt şofer, cu camera video montată pe bord.