Un tânăr a pierdut 40.000 de euro la păcănele, banii familiei. Ce a făcut pentru a ascunde paguba

0
Publicat:

Un tânăr din Deva a pierdut 40.000 de euro la jocuri de noroc. Pentru a ascunde paguba de restul familiei, deveanul a recurs la o soluție disperată, care i-a adus un dosar penal.

Tânărul i-a pus pe polițiști pe drumuri. Foto: Daniel Guță. ARHIIVĂ

Un tânăr din Deva i-a pus pe polițiști pe drumuri și și-a mințit întreaga familie pentru a ascunde că a cheltuit toate economiile familiei, la jocuri de noroc. 

Bărbatul în vârstă de 26 de ani a înscenat un jaf, pentru a acoperi lipsa a aproape 40.000 de euro, bani pierduți la păcănele, așa numitele jocuri de noroc. 

Deveanul a reclamat Poliției municipiului Deva că în dimineața de 15 ianuarie 2024, în jurul orei 8:00, în timp ce se afla în interiorul apartamentului în care locuiește, situat în municipiul Deva, persoane necunoscute, având fața acoperită, l-au jefuit.

Bani pierduți la păcănele

„El a reclamat că a fost lovit în zona capului, după care persoanele necunoscute l-au legat cu bandă adezivă de un scaun din interiorului apartamentului, după care au forțat și au deschis o casă de valori în care se aflau aproximativ 40.000 de mii de euro, au luat suma respectivă , după care au plecat de la fața locului. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și au demarat cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de tâlhărie calificată și lipsire de libertate, în vederea stabilirii veridicității aspectelor declarate de tânăr și a luării măsurilor legale”, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.

Polițiștii Biroului Investigații Criminale din Deva au extins cercetările și pentru infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare.

„Pus în fața probelor, tânărul a recunoscut că a reclamat săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și tâlhărie calificată și a fabricat probe ireale, cu scopul de a ascunde în fața membrilor familiei faptul că a sustras, în perioada septembrie 2023 - ocotmbrie 2023, dintr-un seif aflat în locuință, suma de bani pe care i-a jucat și i-a pierdut la jocuri de noroc”, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie