Un bărbat lăsat liber după ce și-a tălhărit fosta iubită s-a întors în casa femeii și i-a ucis mama

0
Publicat:

Un bărbat din Simeria este căutat pentru comiterea unei crime. Victima a fost mama fostei sale partenere de viață. Cu câteva zile înainte de tragedie, suspectul a tâlhărit-o pe fosta sa concubină, dar a fost lăsat liber.

Caius Daniel Drăgoi. Foto: IPJ Hunedoara

Caius Daniel Drăgoi, un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Simeria, a fost dat în urmărire națională și în consemn la frontieră, fiind acuzat că ar fi ucis o femeie de 70 de ani, mama fostei sale partenere de viață.

Cu câteva zile înainte de producerea tragediei, bărbatul a fost reclamat de fosta sa concubină, în vârstă de 51 de ani, pentru tâlhărie. A fost adus la audieri, fiind acuzat că a intrat pe geam în locuința femeii și ar fi furat mai multe bunuri.

Crimă în Simeria. Suspectul, căutat de polițiști

Sâmbătă, 7 octombrie femeia s-a întors de la lucru și l-a găsit pe Daniel Drăgoi din nou în locuința sa.

„Acesta a încercat să o tragă în locuință, posibil cu scopul de a o agresa, însă femeia a reușit să scape, moment în care bărbatul a părăsit locuința și a fugit. Când a intrat în locuință, apelanta și-a găsit mama căzută pe podea. Femeia în vârstă de 70 de ani a fost supusă procedurilor de resuscitare, însă medicii au fost nevoiți să declare decesul acesteia. Cadavrul femeii a fost preluat de medicii legiști, în vederea efectuării necropsiei și a stabilirii cauzei morții”, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.

Potrivit reprezentantului IPJ Hunedoara, cercetările la fața locului arată că sunt indicii privind comiterea infracțiunii de omor. Ancheta a fost preluată de Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Cu câteva zile înainte și-a tâlhărit fosta iubită

Tâlhăria de care a fost acuzat Caius Daniel Drăgoi a fost comisă în noaptea de 4 octombrie 2023, în jurul orei 0:15. Fosta sa parteneră de viață a sunat atunci la 112 și a reclamat că acesta a intrat peste ea în casă și i-a furat telefonul mobil.

„La fața locului s-a deplasat patrula de intervenție, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că bărbatul ar fi a pătruns pe fereastră în imobilul situat în orașul Simeria, de unde a sustras mai multe bijuterii, un telefon mobil și un portofel în care se aflau mai multe documente și o sumă de bani, după care a mers în camera fostei concubine, iar în momentul în care aceasta s-a trezit, bărbatul a pus-o în imposibilitatea de a se apăra apăsând-o cu un prosop în zona gurii pentru a nu putea să strige după ajutor”, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Bărbatul a părăsit locuința și a fost depistat de polițiști pe o stradă din orașul Simeria. A fost imobilizat și condus la sediul Poliției Orașului Simeria, pentru cercetări. În urma controlului corporal, toate bunurile menționate sustrase au fost găsite asupra sa. Apoi a fost lăsat în libertate, arată IPJ Hunedoara. 

„În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată”, a informat IPJ Hunedoara.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani