Tribunalul Hunedoara intră în şantier. Clădirea din secolul al XIX-lea, renovată cu 24 de milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clădirea monument istoric din Deva, în care funcţionează Tribunalul Hunedoara şi Judecătoria Deva, va fi restaurată.

Compania Naţională de Investiţii a anunţat, marţi, semnarea contractului de finanţare pentru reabilitarea şi modernizarea sediului Tribunalului Hunedoara şi a Judecătoriei Deva, o clădire monument, inclusă în zona de protecţie a Ansamblului urban Bulevardul 1 Decembrie 1918 din municipiul Deva.

„Clădirea prezintă o serie de degradări care necesită intervenţii, iar lucrările de reabilitare şi modernizare, realizate prin Compania Naţională de Investiţii, vor viza şi adaptări funcţionale pentru crearea unui flux optim spre o sală de judecată atât a completului de judecată, cât şi a deţinuţilor, sau adaptări la normele actuale privind circulaţia neîngrădită a persoanelor cu dizabilităţi. Astfel, principalele categorii de lucrări vor avea în vedere înlocuirea învelitorii acoperişului, lucrări de consolidare, refacere faţade, refacere instalaţii sanitare şi de încălzire, realizare rampă de acces pentru persoanele cu dizabilităţi, înlocuire tâmplărie etc.”, a informat Compania Naţională de Investiţii. Valoarea totală a contractului este de 23,98 milioane lei.

Clădirea în care îşi au sediile Tribunalul Hunedoara şi Judeătoria Deva a fost finalizată în 1897. Construcţia a fost realizată în stil baroc, iar destinaţia iniţială a fost de sediu de instanţă judecatorească, funcţionând astfel până în anul 1963, când a intrat în folosinţa Comitetului Judeţean de Partid Hunedoara. Începând cu luna mai 1990 clădirea a revenit în administarea Ministerului Justiţiei - Tribunalul Hunedoara.


Vă recomandăm să citiţi şi:

FOTO Reparaţii capitale la Gara Brad, monument istoric din secolul al XIX-lea. Un detaliu important a fost uitat

VIDEO Un nou şantier în Deva. Gara va intra în reparaţii capitale. Va fi renovată odată cu magistrala feroviară pe care trenurile vor circula cu 160 km/h

Policlinica spitalului judeţean a fost renovată. Va găzdui Psihiatria, Secţia de Săntate Mintală şi Dermatologia

 

Mai multe pentru tine:
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Eclipsa solară din 21 septembrie 2025 deschide un nou capitol pentru fiecare semn zodiacal
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Inelul de oțel. Funeraliile lui Charlie Kirk, sub cel mai înalt nivel de securitate din SUA: Serviciile secrete mobilizează „toate resursele”
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Un parlamentar german cere doborârea avioanelor rusești care intră în spațiul NATO