Trei fetițe spălate cu o soluție de deparazitare pentru animale au ajuns în stare gravă la spitalul din Deva

0
Publicat:

Trei fete, cu vârste între 8 și 13 ani, din Orăștie, au ajuns în spital după ce au fost spălate pe cap cu o substanță toxică, folosită în mod normal la deparazitarea oilor.

Fete internate la spital. ARHIVĂ. Foto: Prefectura Hunedoara

O fată în vârstă de opt ani și două adolescente cu vârste de 12 și 13 ani, din Orăștie, au fost internate în spital, după ce li s-a făcut rău, pentru că ar fi fost spălate pe cap cu o substanță toxică.

Fete intoxicate în Orăștie

„Duminică, în jurul orei 0:30  în jurul orei 0.30, la Serviciul de Urgențe 112 a fost solicitată  o ambulanță în Orăștie pentru trei minore, care prezentau greață, vărsături, amețeli. Echipajul care le-a preluat și le-a evaluat le-a transportat la Centrul de Primiri Urgențe din Orăștie. Ulterior, au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din Deva. Minora în vârstă de opt ani ani se afla în starea cea mai gravă. A fost intubată și ventilata mecanic și apoi a fost transferată la Spitalul de pediatrie din Timișoara de către echipajul SMURD, cu medic”, a declarat medicul Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara.

Soluție de deparazitare pentru oi, interzisă oamenilor

Celelalte două fete au rămas în spitalul din Deva, însă starea nu era gravă, iar mama lor le-a luat acasă. Cele trei fete ar fi fost intoxicate cu o substanță folosită la deparazitarea animalelor, cu care s-ar fi spălat pe cap.

O anchetă efectuată de polițiști va stabili în ce condiții a fost administrată substanța toxică.

Un caz asemănător s-a petrecut în 21 decembrie, în județul Ialomița, unde o fetiță în vârstă de cinci ani a murit, la Spitalul Orășenesc Țăndărei, în timp ce fratele său mai mic și verișoara, în vârstă de 1 an și 11 luni, respectiv 10 ani, au ajuns în stare gravă.

Bunica celor trei minori este suspectată că a provocat această tragedie prin utilizarea neadecvată a substanței „Tomoxan”.

Inițial, femeia a refuzat să ofere explicații medicilor, dar la insistențele acestora, a recunoscut că i-a spălat pe copii cu acest insecticid, susținând că a încercat, astfel, să îi scape de păduchi.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani