Transilvania în secolul al XIX-lea văzută de un nobil francez: „În acest colţ al ţării, preţurile terenurilor sunt mai ridicate decât în Franţa“
0La mijlocul secolului al XIX-lea, Transilvania atrăgea nenumăraţi aventurieri străini, care îi explorau ţinuturile fascinaţi de bogăţiile naturale şi de vestigiile sale antice.
În 1840, Auguste de Gerando, un nobil francez căsătorit cu o unguroaică, şi-a petrecut luna de miere împreună cu tânăra sa soţie cutreierând ţinutul Transilvaniei. A lăsat apoi posterităţii un jurnal de călătorie impresionant, în care a descris viaţa localnicilor, români, maghiari, saşi şi ţigani şi a oferit detalii despre oraşele şi satele regiunii, cunoscută pentru bogăţiile naturale şi pentru vestigiile sale istorice.
Cel mai bogat ţigan din Cluj
În vremea călătoriei sale, Clujul i se înfăţişa ca un oraş cochet şi aristocratic de 20.000 de locuitori, cu străzi drepte şi case albe şi elegante, cu oameni veseli, care dansau foarte mult. Oraşul de pe malul Someşului se afla în plin şantier, urmând să fie construite un teatru, un spital, un muzeu şi un palat administrativ, amintea autorul lucrării „Transilvania şi locuitorii săi”, republicată de editura Casa Cărţii de Ştiinţă (2014). „Am fost să văd casa unuia dintre cei mai bogaţi ţigani din Cluj. Capul familiei, pe care îl chema Moti, trecea drept primul artist al ţinutului. Maestrul Moti locuia într-o casă de-o curăţenie exemplară. Pereţii erau acoperiţi cu farfurii de cositor ce străluceau precum argintul. Portretul lui Moti cântând la vioară şi nişte subiecte mitologice se găseau amestecate cu tablourile pioase, fiindcă virtuozul se declara, ca toţi confraţii săi din Cluj, de religie catolică”, relata Auguste de Gerando. Mai puţin strălucitor decât Clujul, oraşul învecinat Turda impresiona prin numeroasele vestigii antice, multe dintre ele ajungând cu timpul să fie împrăştiate prin întreaga Transilvanie, şi prin minele de sare cunoscute din vremea romanilor.
Mormântul lui Ioan de Hunedoara, profanat
Auguste de Gerando şi-a continuat călătoria spre Alba Iulia, un oraş cu 6.000 de locuitori, veche reşedinţă a voievozilor şi principilor transilvani, ridicată pe ampasamentul unei aşezări dacice şi romane. „Biserica Sfântul Mihail este cel mai interesant monument de acest gen care supravieţuieşte în Transilvania. Este construită, se spune, pe amplasamentul unui templu păgân, totuşi antichităţile care s-au descoperit acolo, au fost găsite foarte departe de acolo. Această biserică era locul de veci al voievozilor şi principilor Transilvaniei. S-ar fi putut face aici studii serioase dacă statuiile lor s-ar fi conservat, însă în anul 1601 biserica Sfântul Mihail a fost vandalizată de către imperiali, români şi haiducii revoltaţi. Mai târziu, când catolicii şi protestanţii şi-au disputat posesia catedralei, fiecare parte a proscris la rândul său vestigiile şi imaginile principilor care mărturisiseră credinţa contrară. În cursul acestor asalturi de vandalism şi de sacrilegiu, mormântul marelui Huniade nu a fost cruţat. Este gol. Un simplu sicriu de piatră. Pe margini sunt sculptate basoreliefuri. Piatra ce îl acoperă poartă o statuie culcată a cărei picioare sunt sparte. Nu distingem nimic din faţă, dacă nu cumva nişte mustăţi lungi”, remarca autorul francez.
Cât de bogaţi erau localnicii din oraşele miniere
Din Alba Iulia, Auguste de Gerando a urcat în Munţii Apuseni, spre orăşelele clădite încă din Antichitate în jurul minelor bogate în aur. În fiecare an, la acea vreme, din uzinele Zlatnei ieşeau 1.250 de kilograme de aur pur şi 1.750 de kilograme de argint, care imediat erau cumpărate de trezorerie şi folosite la baterea monedelor, la Alba Iulia. Atât locutorii oraşelor miniere, cât şi cei ai satelor de român din Apuseni arătau mult mai înstăriţi faţă de cei din comunităţile din nordul ţării. „Toţi ţăranii adună aur în Roşia Montană. Se grăbesc, de îndată ce au mijloacele, să cumpere un câmp, iar recolta de aur e întotdeauna atât de abundentă, încât în acest colţ al Transilvaniei preţul terenurilor e mai ridicat decât în Franţa. Există la Roşia Montană români care au câştigat din mine o avere uluitoare. Urma să-l văd pe cel mai bogat dintre ei, despre care mi se vorbise mult. Românul care deţine asemenea bogăţii le-a câştigat muncind, cu toate astea nu e zgârcit şi, deşi a fost sărac, nu are vanitatea oamenilor îmbogăţiţi. Şi-a păstrat acelaşi fel de a trăi şi poartă aceleaşi haine de ţăran. Cu toate acestea şite să facă paradă de averea sa în faţa acelora care dispreţuesc sărăcia celor din naţiunea sa”, relata autorul cărţi „Transilvania şi locuitorii săi”.
Auguste de Gerando şi-a continuat călătoria în Transilvania coborând din Ţinutul aurului, spre Valea Mureşului. A poposit în Deva, burgul dominat de fortăreaţa despre care localnicii îi spuneau că este clădită „din vremea zânelor”, apoi s-a îndreptat spre Hunedoara, unde a vizitat castelul clădit de Ioan de Hunedoara, iar de la poalele cetăţii medievale a urmat drumul spre Valea Haţegului, locul celor mai impresionante vestigii romane, fostul mausoleu Densuş şi ruinele de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa.
Vă recomandăm să citiţi şi: