Totul despre autostrada Deva – Lugoj: raportul de mediu al viitoarei autostrăzi va fi în dezbatere publică la Deva

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viitoarea autostradă va fi conectată tronsonului Deva - Sibiu. FOTO: D.G.

Autostrada Deva – Lugoj va fi subiectul dezbaterii publice organizate miercuri, 4 decembrie, de la ora 16:00, de Primăria municipiului Deva. Locuitorii municipiului sunt invitaţi să îşi spună părerea despre modul în care i-ar putea afecta proiectul de infrastructură.

Hunedorenii care vor să afle informaţii despre viitoarea autostradă Deva – Lugoj sunt invitaţi la o dezbatere publică organizată de Primăria Deva şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România. Evenimentul va avea loc miercuri, 4 decembrie, de la ora 16:00. „Primăria Deva va fi gazda unei dezbateri publice pe marginea Raportului privind impactul asupra mediului în cadrul procedurii de revizuire a acordului de mediu pentru proiectul Tronsonul de autostradă Lugoj – Deva”, au informat reprezentanţii instituţiei.

Raportul final de mediu al viitoarei autostrăzi Deva – Lugoj (100 de kilometri) şi al centurii ocolitoare a municipiului Lugoj (10,5 kilometri) a fost publicat pe site-ul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului. Are peste 400 de pagini, în care sunt oferite informaţii tehnice legate de construcţia viitoarei autostrăzi şi de impactul acesteia asupra mediului încojurător.

Despre autostrada Lugoj - Deva
Autostrada Lugoj – Deva are patru tronsoane şi va face legătura cu municipiul Lugoj, printr-o şosea de centură de 10 kilometri, aflată în stadiul de execuţie.

Raport autostrada Deva - Lugoj

  „Traseul tronsonului de autostradă Lugoj - Deva are o lungime totală de 99,764 de kilometri şi traversează judeţele Timiş şi Hunedoara trecând pe teritoriile administrative ale următoarelor localităţi: în judetul Timiş - Belinţ, Balint, Bethausen (Cliciova), Traian Vuia (Susani şi Jupâni), Mănăştur, Dumbrava, Făget şi Margina (Nemeşti, Zorani) şi drumul de legătură care trece prin Coşteiu (Păru şi Ţipări); în judeţul Hunedoara - Lăpugiu de Jos (Holdea, Ohaba, Teiu, Grind), Dobra (Lăpuşnic), Gurasada (Câmpuri Surduc, Gothatea), Ilia (Bacea, Bretea Mureşeană), Veţel (Leşnic), Brănişca, Bejan, Şoimuş. Punctul de început al tronsonului de autostradă Lugoj - Deva este la intersecţia cu DJ 609A, la sud de localitatea Sanoviţa. Punctul final al autostrăzii Lugoj - Deva este la sud de localitatea Şoimuş, după intersecţia cu DN 76, unde se va realiza legătura cu varianta de ocolire Deva – Orăştie”, a informat CNADNR.

Proiectanţii autostrăzii vor realiza opt noduri rutiere, dintre care şase pe autostradă şi două pe varianta de legătură cu municipiul Lugoj. Pe autostradă, primul nod este la Balint, unde aceasta se intersectează cu varianta de ocolire a oraşului Lugoj. În Dumbrava, Margina şi Dobra autostrada se intersectează cu DN68A Deva – Lugoj. Un nod rutier va fi construit în zona comunei Ilia, la intersectia autostrazii cu DN 7, iar un alt nod rutier este proiectat pentru a fi înfiinţat la Şoimuş, pentru intersecţia cu DN76 Deva – Oradea.

Vă recomandăm şi:

Compania de Autostrăzi va plăti 1,14 miliarde de lei constructorilor loturilor 2 şi 3 ale Autostrăzii Lugoj-Deva, cu 45% sub valoarea estimată

VIDEO Autostrada Deva – Lugoj, motiv de nemulţumire: hunedoreni supăraţi că au primit preţuri derizorii pe terenuri

Autostrada Deva – Ilia intră în şantier: un kilometru de drum va costa peste patru milioane de euro, fără TVA

Cine va construi autostrada Lugoj-Deva: firme controlate de Umbrărescu şi Barna şi două companii italiene

Mai multe pentru tine:
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani