Tânăr de 21 de ani ucis într-un accident rutier provocat de un şofer băut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gheorghe Moian, un tânăr de 21 de ani, din Petrila, a decedat în urma unui accident rutier provocat de prietenul său, care se urcase băut la conducerea unei maşini de teren.

Autoturismul de teren, în care se aflau şase tineri s-a răsturnat într-o râpă în apropierea cabanei Rusu din Masivul Parâng. “Şoferul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcţiei şi s-a răsturnat in afara părţii carosabile”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Cei şase pasageri din maşină au fost răniţi. Gheorghe Moian a fost preluat de echipajele medicale şi adus la spitalul din Petroşani. A fost supus unei intervenţii chirurgicale, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa.

Poliţiştii au stabilit că şoferul maşinii era băut. Cei şase se întorceau de la o nuntă, susţin apropiaţii lor.

Vă recomandăm şi:

Autostrada Deva - Sebeş: trei luni de întârziere. Finalul lucrărilor la ruta Orăştie - Sebeş amânat pentru noiembrie

FOTO Autostrada Deva – Orăştie: parcările de pe autostradă au funcţionat o zi şi stau închise de trei luni

Autostrada Deva – Ilia intră în şantier: un kilometru de drum va costa peste patru milioane de euro, fără TVA

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi