Şoferul de 18 ani care a spulberat o elevă într-un accident rutier a fost condamnat. Tragedia a stârnit un val de proteste

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioana Ursan, victima accidentului mortal.

Şoferul care a produs unul dintre cele mai grave accidente rutiere din municipiu a fost condamnat pentru ucidere din culpă.

Magistraţii Judecătoriei Hunedoara au pronunţat sentinţa în dosarul în care Alexandru Manciulea (21 de ani) a fost acuzat de ucidere din culpă după ce în 28 ianuarie 2015 a accidentat mortal o tânără de 17 ani, Ioana Ursan, în zona unei treceri de pietoni de pe Bulevardul 1848 din Hunedoara.

Instanţa l-a condamnat pe acesta la un an şi patru luni de închisoare, cu suspendare, pentru ucidere din culpă. Pedeapsa a fost redusă în urma judecării prin procedură simplificată, după ce tânărul a recunoscut învinuirile prezentate în rechizitoriu.

„Instanţa dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani conform disp. art. 92 C.pen. ce curge de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei municipiului Hunedoara- Consiliul Local al municipiului Hunedoara - Căminul pentru persoane vârstnice sau în cadrul Primăriei municipiului Hunedoara - Întreţinere locuri de joacă şi zone verzi pe o durată de 60 de zile lucrătoare”, se arată în sentinţa Judecătoriei Hunedoara.

Compania de asigurări la care a fost asigurată maşina tânărului va trebui să achite daune materiale de 13.135 lei şi daune morale de 15.000 euro mamei elevei decedate, daune materiale de 13.135 lei şi daune morale de 15.000 euro tatălui victimei şi despăgubiri de 10.000 de euro fratelui acesteia. Sentinţa nu este definitivă şi poate fi contestată cu apel.

Tatăl victimei, amendat pentru ameninţare

Într-un alt proces, în care Alexandru Manciulea l-a dat în judecată pe tatăl Ioanei Ursan, pe care l-a acuzat de ameninţări cu moartea, în postări publicate pe Facebook, magistraţii au decis acordarea tatălui victimei a unei amenzi penale în cuantum de 1.700 lei (respectiv 170 zile - amendă, cuantumul unei zile amendă fiind de 10 lei), pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare. Judecătoria Hunedoara a decis amânarea aplicării pedepsei amenzii pe un termen de supraveghere de 2 ani.

În seara de 28 ianuarie 2015, în jurul orei 19, tânăra de 17 ani, din Hunedoara, a murit într-un accident rutier petrecut pe Bulevardul 1848, în zona unei treceri de pietoni, în timp ce traversa strada. Adolescenta a fost lovită de maşina condusă de un Alexandru Manciulea, atunci în vârstă de 18 ani. În urma impactului,a fost proiectată într-o maşină parcată şi pe trotuar, unde a decedat la scurt timp.

Tragedia a stârnit un val de emoţie în Hunedoara. Zeci de tineri s-au mobilizat şi au participat la un marş de protest prin care au cerut „Dreptate în România”, pentru victimele nevinovate ale accidentelor rutiere şi au vrut să atragă atenţia şoferilor să fie mai prudenţi atunci când circulă pe străzile oraşului.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Scene emoţionante în Hunedoara: fratele şi prietenii elevei Ioana Ursan, ucisă în accident, au cerut dreptate

VIDEO Reacţia dură a primarului Hunedoarei, după tragedia de pe 1848: „Fata nu era pe trecerea de pietoni!”

VIDEO Scene şocante în Hunedoara: o elevă de 17 ani a fost ucisă pe trecerea de pietoni

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”