Serviciul de Ambulanţă Hunedoara a iniţiat un program de voluntariat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Serviciul Judeţean de Ambulanţă Hunedoara organizează, în premieră, un program de voluntariat, în care se pot înscrie persoane cu vârste de peste 18 ani. Voluntarii vor efectua un stagiu de circa şase luni, iar cel mai mare beneficiu care le este oferit este acumularea experienţei.

Serviciul Judeţean de Ambulanţă Hunedoara demarează din această săptămână, înscrierile pentru programul de voluntariat în cadrul instituţiei. Perioada de depunere a dosarelor este 6 – 24 februarie 2017. Programul este organizat în premieră, potrivit medicului Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara.

Dosarele se depun la sediul instituţiei, din Deva iar informaţii despre program se pot obţine şi accesând pagina de Facebook a Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara. Cursanţii, care trebuie să aibă vârsta minimă de 18 ani, vor fi instruiţi în acordarea primului ajutor, iar după această fază vor fi testaţi.

Potrivit medicului Călin Dumitrescu, cei admişi vor semna un contract de voluntariat  pe cel puţin şase luni. După stagiul la Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Hunedoara vor primi diplome care să le ateste experienţa acumulată.


Vă recomandăm şi:

Ambulanţa în misiune a fost blocată de şoferii care au parcat aiurea pe Bulevardul Corvin din Hunedoara

Aproape zilnic circulaţia pe Bulevardul Corvin din Hunedoara, strada pe care administraţia locală intenţiona să o transforme într-o zonă pietonală, este blocată din cauza şoferilor care parchează maşinile aiurea, pentru a fi cât mai aproape de barurile din centrul municipiului. Chiar şi ambulanţele SMURD au probleme în trafic din această cauză.

Satul în care au mai rămas trei bătrâni şi un elev premiant, unde nu ajunge nici ambulanţa. Oamenii merg kilometri prin noroi pentru a duce copilul la şcoală

Trei pensionari şi un copil de 8 ani. Aceştia sunt singurii locuitori ai satului Valea Mare de Criş, un loc izolat din Munţii Zarandului, spre care singurul drum de acces este aproape distrus. Darius este elev în clasa a doua la o şcoală din Baia de Criş, este bolnav de astm, iar bunicii săi fac eforturi uriaşe pentru ca elevul premiant să nu lipsească nicio zi de la şcoală.

Scene de groază în spitalul din Vulcan. O doctoriţă şi două asistente medicale au fost agresate de patru recidivişti: „Au fost la un pas de viol”

Patru tineri din Vulcan au provocat un scandal în spitalul din localitate, unde au fost aduşi, răniţi, cu o ambulanţă, în urma unei altercaţii. Directorul unităţii medicale susţine că asistentele medicale au fost agresate, fiind „la un pas de viol”.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!