Secţia de hemodializă din spital a devenit funcţională la o lună de la inaugurare. Au fost investiţi 60.000 de lei în renovare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul pacient al staţiei de hemodializă inaugurată la spitalul din Hunedoara a beneficiat de tratament, la o lună de la inaugurarea acesteia, după investiţia de 60.000 de lei.

De la începutul lunii septembrie, a fost inaugurată staţia de hemodializă din cadrul Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara, însă primii pacienţi au beneficiat de dializă abia în aceste zile, au informat reprezentanţii Primăriei Hunedoara. Spitalul municipal va dializa 11 pacienţi pe lună, din totalul de 30 de pacienţi care fac, în prezent, naveta la Deva.

„În urmă cu o lună, Spitalul municipal din Hunedoara a prezentat finalizarea investiţiei, o condiţie necesară pentru ca reprezentanţi ai Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) să vină în control şi să verifice funcţionalitatea aparaturii, existenţa personalului, a contractelor cu furnizorii. După acest control, CJAS a trimis către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) propunerea ca Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara să fie introdus în programul de dializă, pentru primirea finanţării”, a informat Primăria Hunedoara.

Secţia cuprinde cinci staţii de dializă, urmând ca patru dintre ele să fie folosite în mod curent şi una să fie de rezervă, aşa cum cere legea. O şedinţă de dializă costă 496 de lei, bani care sunt decontaţi de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate. Pentru aparatele de ultimă generaţie, spitalul plăteşte o chirie lunară de 8.200 de lei.

Cabinetele medicale ale secţiei de hemodializă au fost renovate, printr-o investiţie de 60.000 de lei, de la bugetul local.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Cazul cutremurător al tinerei juriste care a murit în spital. Trupul Loredanei a fost deshumat după şase ani de la tragedie

Trupul Loredanei Dâmbean, o tânără decedată în 2011 în condiţii suspecte în spitalul din Deva, a fost deshumat miercuri, după şase ani de la decesul acesteia. Magistraţii au decis refacerea anchetei penale în cazul morţii femeii după ce, iniţial, Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a clasat cazul.

Mărturia tinerei gravide care a reclamat poliţiştii că au umilit-o: „Am leşinat în faţa secţiei, iar ei m-au luat la mişto”

O tânără de 26 de ani a depus o plângere împotriva poliţiştilor care au oprit-o în trafic şi îi acuză că au umilit-o, în faţa postului de poliţie. Femeia, gravidă în luna a cincea, susţine că deşi i s-a făcut rău în timp ce poliţiştii o amendau, aceştia au luat-o la mişto. În final, ea a fost adusă la spital cu o ambulanţă.

A murit ginecologul Gheorghe Lazăr. După 35 de ani în spital, medicul a fost reclamat cu câteva zile înaintea morţii

Medicul ginecolog Gheorghe Lazăr, de la Spitalul municipal din Hunedoara, a murit. Doctorul a lucrat 35 de ani în spital, până a ajuns în stadiul terminal al bolii de care suferea, iar în urmă cu două săptămâni fusese reclamat de părinţii unui copil pentru că a refuzat să asiste naşterea acestuia.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie