Se redeschid şcolile şi grădiniţele. Lista localităţilor din judeţul Hunedoara unde elevii revin la cursuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Grădiniţă din cartierul OM - Hunedoara. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

De luni, elevii sunt aşteptaţi la şcoală în majoritatea localităţilor din judeţul Hunedoara. Doar şase localităţi vor păstra sistemul on-line de predare.

De luni, 8 februarie, în majoritatea localităţilor din judeţul Hunedoara, elevii vor putea reveni la şcoală. Activitatea unităţilor de învăţământ este condiţionată de incidenţa numărului de cazuri de Covid – 19 înregistrate pe raza localităţilor. Astfel, oraşele şi comunele au fost împărţite în trei scenarii, în funcţie de rata infectărilor.

În scenariul Verde au fost incluse localităţile unde incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 1/1000 de locuitori. Sunt peste 30 de unităţi administrative din judeţ în acest scenariu, iar 18 dintre ele, printre care şi oraşul Uricani, înregistrează 0 cazuri la mia de locuitori. Scenariul prevede participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicare tuturor normelor de protecţie sanitară.

Localităţi hunedorene în scenariul Verde: Băniţa 0.86 cazuri la mia de locuitori, Ribiţa 0.71, Râu de Mori 0.62, Zam 0.60, Buces 0.56, Beriu 0.55, Toteşti 0.53, Hărău 0.46, Turdaş 0.46, Bretea Română 0.34, Certeju de Sus 0.33, Sântamaria-Orlea 0.32, Uricani 0.00, Balşa 0.00, Bătrâna 0.00, Blăjeni 0.00, Bulzeştii de Sus 0.00, Bunila 0.00, Burjuc 0.00, Cerbăl 0.00, Crişcior 0.00, Densuş 0.00, Dobra 0.00, General Berthelot 0.00, Gurasada 0.00, Lăpugiu de Jos 0.00, Lelese 0.00, Orăştioara de Sus 0.00, Răchitova 0.00, Teliucu Inferior 0,00.

Aproape toate oraşele şi municipiile în scenariul Galben

În scenariul Galben au fost incluse localităţile unde incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de Covid 19  este mai mare de 1/1000 dar mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori. Circa 30 de unităţi administrative din judeţ, printre care Deva şi Hunedoara sunt incluse pe lista „localităţilor galbene”. Măsurile prevăd participarea zilnică, cu prezenţă fizică în unităţile de învăţământ a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, a XIII-a, şi a celor din anii terminali din învăţământul profesional şi postliceal, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor protecţie sanitară; participarea zilnică, în sistem on line, a elevilor din celelalte clase/ani de studiu.

Localităţi hunedorene în scenariul Galben: Vulcan - 2.92 cazuri la mia de locuitori, Vaţa de jos 2.85, Şoimuş 2.80, Hunedoara 2.59, Deva 2.53, Rapoltu mare 2.52, Topliţa 2.49, Mărtineăti 2.43, Petroşani 2.36, Veţel 2.35, Romos 2.23, Simeria 2.13, Baia de Criş 2.05, Bucureşci 1.93, Băiţa 1.78, Lupeni 1.68, Petrila 1.63, Haţeg 1.60, Pestişu mic 1.60, Boşorod 1.57, Băcia 1.56, Baru 1.44, Brad 1.42, Vorţa 1.35, Aninoasa 1.34, Brănişca 1.25, Sălaşu de sus 1.25, Pui 1.19, Lunca Cernii de jos 1.18, Luncoiu de jos 1.15, Ilia 1.10, Tomeşti 1.01, Călan 1.00.

Şase localităţi în scenariul Roşu

În scenariul Roşu au fost incluse localităţile unde ncidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de Covid 19 este mai mare de 3/1.000 locuitori. În judeţul Hunedoara acestea sunt: municipiul Orăştie, oraşul Geoagiu şi localităţile Vălişoara, Cârjiţi, Ghelari şi Sarmizegetusa, potrivit informării Ministerului Educaţiei, din 5 februarie. Scenariul Roşu prevede participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar la cursuri şi participarea zilnică, în sistem on line a elevilor din celelalte clase/ani de studii.

Localităţi hunedorene în scenariul Roşu: Vălişoara – 6.88 cazuri la mia de locuitori, Geoagiu 6.07, Cârjiţi 5.05, Ghelari 3.77, Sarmizegetusa 3.52, Orăştie 3.34.

Preşcolarii şi elevii care vor merge la şcoală trebuie să respecte toate normele legale de protecţie şi siguranţă. Unităţile de învăţământ trebuie să asigure o distanţare fizică de minimum 1 metru între elevi prin amplasarea optimă a mobilierului şcolar (dacă configuraţia sălii nu permite această distanţare, atunci spaţiul va fi organizat astfel încât să se asigure distanţa maxim posibilă între elevi), să stabilească circuite funcţionale, să asigure materiale de curăţenie, igienă şi dezinfecţie pentru copii dar şi personalul didactic, să organizeze spaţii de recreere, să asigure aerisirea claselor.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Cum reuşeşte o văduvă să se bucure de viaţă în ţinutul dezolant al combinatului din Hunedoara FOTO VIDEO

Secretul sumbru al regimului Ceauşescu. Ce practică barbară a cauzat epidemii de HIV la bebeluşi

Şantierul feroviar uriaş din vestul României. Cum arată calea ferată pe care trenurile vor trece cu 160 km/h VIDEO

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători