Revelionul în mitologia românească: obiceiul prin care se îmblânzeşte timpul
0Revelionul este sărbătoarea nocturnă dedicată celui mai vechi zeu al omenirii, potrivit credinţelor arhaice ale românilor, este momentul în care Anul moare şi renaşte.
Sărbătoarea Anului Nou este asociată ceremoniei morţii şi naşterii primului zeu al omenirii, se arată în Dicţionarul de mitologie română, elaborat de Ion Ghinoiu.
Potrivit etnologului, ciclul sărbătorilor de Anul Nou este împărţit de Revelion în două perioade simetrice.
„Prima etapă, cuprinsă între Ignatul Porcilor şi miezul nopţii de Revelion, se suprapune peste zilele premergătoare solstiţiului de iarnă, când se măreşte noaptea, sporeşte frigul şi întunericul - fenomene care alimentau spaima oamenilor că lumea merge spre pierzanie, că va veni momentul când sfântul soare va dispărea definitiv de pe cer. Soseşte însă fenomenul astronomic spectaculos al solstiţiului, când soarele începe să urce pe bolta cerului, iar ziua să crească puţin câte puţin. Obiceiurile, actele rituale şi practicile magice redau simbolic, la început, teama, dezordinea şi haosul generate de îmbătrânirea şi moartea divinităţii adorate, apoi, după renaşterea ei la miezul nopţii de Revelion, optimismul, veselia, ordinea şi echilibrul”, se arată în Dicţionarul de mitologie română (Editura Univers Enciclopedic Gold, 2013).
Timpul îmblânzit de români
Obiceiurile specifice Revelionului sunt: sacrificiul ritual al porcului, reprezentare zoomorfă a spiritului grâului, prepararea alimentelor rituale din grâu (colaci, turte) şi din carne de porc (piftie, cârnaţi), credinţa că se deschid mormintele şi se întorc spiritele morţilor printre cei vii, abundenţa ospeţelor şi petrecerilor cu excese de mâncare, băutură, distracţie, gesturi, cuvinte şi expresii licenţioase, Periniţa, activitatea cetelor de feciori care redau, prin colinde şi numeroase acte rituale, drama naşterii şi morţii anuale a divinităţii adorate, stingerea luminilor în noaptea de Revelion înfăţişând întunericul şi haosul desăvârşit provocat de moartea divinităţii, aprinderea luminilor care simbolizează naşterea divinităţii şi, odată cu aceasta, a timpului şi a lumii înconjurătoare, credinţa că acum se deschide cerul, ard comorile şi vorbesc animalele, alungarea spiritelor malefice prin zgomote de tot felul (bice, clopote, strigături), Pluguşorul, semănatul, sorcova, încercarea norocului, aflarea ursitei, întocmirea calendarelor meteorologice (din foi de ceapă, din coji de nucă etc.), împăcarea pricinilor şi săvârşirea actelor de tolerantă şi îngăduinţă, începerea simbolică a lucrului şi altele, se arată în Dicţionarul de mitologie română.
Vă recomandăm şi:
Zeci de oameni au ajuns în aceste zile la cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, pentru a se bucura, spun ei, de solstiţiul de iarnă. Unii dintre turiştii care au urcat la Sarmizegetusa au relatat de ce locul este atât de important pentru ei, în această perioadă. Totodată, vizitatorii susţin că a fost prima dată în ultimii ani când, în preajma solstiţiului, cetatea nu a fost acoperită de omăt.
Temniţa Castelului Corvinilor a stârnit de-alungul timpului numeroase controverse, pe care cercetările întreprinse în ultimele decenii nu le-au lămurit. Se spune că a fost locul în care a fost închis Vlad Ţepeş, dar legenda nu este confirmată documentar. Tot aici, în timpul Răscoalei lui Horea, zeci de iobagi răzvrătiţi şi-au aşteptat moartea de paloşul călăului, însă răsculaţii au fost salvaţi apoi, miraculos.
Descoperirea Sarmizegetusei Regia a avut ecouri în întreaga lume, iar jurnaliştii de la The New York Times afirmau că rezultatele săpăturilor din perioada interbelică au dovedit cât de mult cultura dacilor era conectată cu cea a celţilor.