Record de turişti la Castelul Corvinilor. Ce venituri a adus monumentul istoric în august, din taxele de vizitare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Castelul Corvinilor a fost extrem de aglomerat în luna august, astfel că a adus venituri pe măsură municipalităţii.

Aproape 73.000 de turişti au trecut pragul Castelului Corvinilor în luna august. Cel mai vizitat monument istoric din judeţul Hunedoara a înregistrat încasări de peste 1,6 milioane de lei, arată un raport prezentat de Primăria Hunedoara.

Numărul turiştilor şi veniturile obţinute de municipalitate au fost aproape similare cu cele din august 2017. A fost cea mai aglomerată lună din acest an la Castelul Corvinilor, care a ajuns astfel, la peste 270.000 de turişti în acest an, cifră în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Oaspeţii monumentului istoric au adus în perioada ianuarie - august venituri de 4,8 milioane de lei la bugetul local. În luna iulie, numărul turiştilor care au trecut pragul Castelului Corvinilor a depăşit 50.000 de persoane.

Castelul Corvinilor datează din secolul al XV-lea şi este unul dintre cele mai vizitate monumente istorice din Transilvania. Anul trecut, peste 300.000 de turişti i-au trecut pragul, iar în 2018 numărul vizitatorilor a fost în creştere.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Castelul Corvinilor, învecinat cu viitorul hotel de lux al celui mai bogat parlamentar. Cum arată clădirea aflată de trei ani în şantier

Restaurarea Castelului Corvinilor mai aşteaptă. Licitaţia pentru proiectul de cinci milioane de euro a fost contestată

VIDEO Clădirea misterioasă de sub Castelul Corvinilor. Imagini inedite cu aşezarea istorică transformată în ruină

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG