Primii bani din turism la Sarmizegetusa Regia: de ce numărul vizitatorilor cetăţii va exploda în săptămânile viitoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una dintre primele măsuri luate de noua administraţie a sitului istoric Sarmizegetusa Regia, din munţii Orăştiei, a fost impunerea unor taxe de vizitare a incintei cetăţii considerate capitala Daciei antice.

Au trecut aproape două săptâmâni de la acest demers şi, potrivit lui Vladimir Brilinsky, şeful compartimentului care se ocupă de zona istorică intrată în administrarea Consiliului Judeţean Hunedoara, aproape 5.000 de lei au fost strânşi din vânzarea biletelor. Turiştii plătesc 5 lei pentru a vizita cetatea de la Sarmizegetusa Regia.

În perioada următoare, susţine Vladimir Brilinsky, numărul de vizitatori ai cetăţii va creşte. Turiştii au făcut rezervări la cabanele şi pensiunile din zona cetăţilor. Mulţi dintre ei vor ajunge în Sarmizegetusa în preajma sărbătorii de Sânziene (24 iunie).

Vânători de energii
Atunci, incinta sacră a monumentului vechi de două milenii devine destinaţia ideală pentru practicanţii de yoga şi pentru membrii unor grupuri ce practică diverse forme de meditaţii şi de energo-terapie.

Cea mai mare atracţie din incinta sacră este discul solar de andezit, considerat de unul dintre locurile încărcate de energie cosmică. Potrivit unor cercetători, discul solar a fost în antichitate o construcţie pe care aveau loc sacrificii umane, închinate unei zeităţi astrale, dar şi un instrument de măsurare a timpului.

Urcarea pe monumentul de andezit, devenită un obicei al multor turişti din Sarmizegetusa Regia, este interzisă şi va fi pedepsită cu amenzi. De asemenea, accesul în incinta sanctuarului dacic nu mai este permis în cursul nopţii.

Vă recomandăm şi:

FOTO Sarmizegetusa romană intră într-un circuit turistic european. Sarmizegetusa dacică rămâne în incertitudine

Comori dacice traficate de custodele unui muzeu hunedorean. Florin Delinescu a fost prins vânzând monede din aur vechi de 2.000 de ani, găsite în cetăţile dacice

FOTO VIDEO Cum se vede asfinţitul într-unul dintre locurile magice ale Hunedoarei: Sarmizegetusa Regia

FOTO Povestea celei mai vechi biserici de piatră din ţară: Biserica Densuş, ridicată pe locul unui templu păgân al romanilor

FOTO Un castel al nobililor din Ţara Haţegului a devenit un monument al groazei şi nepăsării

Incredibila poveste a lui Franz Nopcea: savantul excentric până la ultimul glonţ

FOTO Povestea fără happy-end a castelelor ultimilor baroni din Ardeal

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie