Premiantul zilei: Avel Ritişan, hunedoreanul care a condus prima expediţie românească în Himalaya

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de hunedoreni au venit astăzi în centrul municipiului Deva, la o întîlnire devenită deja o tradiţie a comunităţii, în dimineţile de sâmbătă. Campania „Premianţii fără premii” l-a avut astăzi în prim-plan pe Avel Ritişan (74 de ani) hunedoreanul care a condus prima expediţie românească pe Himalaya.

Avel Ritişan a fost premiantul zilei de sâmbătă, în campania civică desfăşurată la Deva, care a ajuns astăzi la ediţia cu numărul 18. „Premianţii fără premii” este numele unui proiect iniţiat de membrii ai societăţii civile, menit să îi răsplătească simbolic, prin recunoştiinţa arătată de cei care s-au alăturat campaniei, pe oamenii speciali ai comunităţii.

„Campania îşi propune să aducă în faţă oameni care ne pot călăuzi vieţile, indiferent cum ar putea face asta, profesional, moral, cultural, educaţional. Asta pe de o parte, pe de altă parte, dar pe acelaşi palier de importanţă, îşi doreşte să scoată oamenii în stradă pentru a mulţumi acestor oameni valoroşi”, transmit iniţiatorii proiectului.

Avel Ritişan este unul dintre aceştia. „La 74 de ani, domnul Avel Ritişan este salvator montan, salvamontist, iar energia de care debordează îi face pe cei din jurul lui să se simtă mult mai tineri şi ei. A participat activ la peste 200 de acţiuni de salvare montană, începând cu anul 1970. A fost omul care a condus prima expediţie românească în Himalaya, în 1986. A obţinut premiul Targa de argint, iar premianţii între care a fost încadrat au fost Papa Ioan Paul al II-lea şi Dalai Lama. Distincţia i-a fost acordată pentru activitatea depusă în slujba salvării de vieţi”, l-a caracterizat Dan Terteci, unul dintre iniţiatorii campaniei Premianţii fără premii.
În această dimineaţă, salvatorul montan a fost aşteptat de zeci de hunedoreni în centrul Devei, pentru a fi felicitat.


Vă recomandăm şi:

Povestea premiantului de sâmbătă: poliţistul local care şi-a riscat viaţa pentru a salva o femeie de la moarte    Ovidiu Luca, un poliţist local din Hunedoara, va fi răsplătit pentru curajul dovedit într-o situaţie critică. Ovidiu Luca (46 de ani) a salvat viaţa unei femei care intenţiona să se arunce de pe un bloc turn.

VIDEO Inventatorul Corneliu Birtok-Băneasă a fost premiantul hunedorenilor    Zeci de oameni au venit în această dimineaţă în Piaţa Victoriei din municipiul Deva pentru a-l întâlni pe Corneliu Birtok Băneasă, un tânăr inventator din Deva, ale căror inovaţii în domeniul auto au fost premiate în întreaga lume.

Premiantul săptămânii: Raul Oaida, tânărul care a impresionat lumea cu proiectele sale ingenioase    Raul Oaida (20 de ani) a construit un motor cu reacţie adaptabil pentru biciclete şi o maşină din piese Lego, propulsată cu ajutorul unui sistem bazat pe folosirea aerului comprimat. Este un tânăr energic şi inventiv, iar iniţiatorii campaniei „Premianţii fără premii” vor să îi răsplătească ingeniozitatea şi performanţele, printr-un gest simbolic.

Toma Coconea a fost eroul săptămânii. Alergătorul este „premiant fără premii”   Toma Coconea a fost invitatul special al campaniei civice „Premianţii fără premii”, în care hunedorenii sunt invitaţi să îi cunoască pe cei care le-ar putea fi modele de viaţă. Întâlnirea a fost organizată astăzi, în faţa statuii ecvestre care îl înfăţişează pe Decebal, din centrul municipiului Deva.

Mai multe pentru tine:
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil